Înapoi la CUPRINS

 

NAŞUL

        

Marian era de felul lui un creştin bun, dar, uneori, mai şi şchiopăta. Avea soţie, avea copii, însă influenţa anturajului de la serviciu şi a societăţii în care trăim, îi provocau câteodată derapaje de la calea cea dreaptă pe care trebuie să păşească un adevărat creştin. Mai mergea şi la o bere cu prietenii, mai pierdea şi timpul la televizor, mai mergea şi la câte un meci şi alte asemenea "mărunţişuri". Pe lângă aceste neputinţe ale sale, avea şi o calitate: îşi întreba naşul cum să procedeze în situaţiile grele. Avea un respect deosebit pentru naşul său şi tot ce-i spunea acesta, îndeplinea întocmai. Aşa a înţeles el de la biserică, atunci când s-a cununat cu Doina, soţia lui. Însă pe zi ce trece situaţia financiară a familiei se înrăutăţea. Iată-l pe Marian nevoit să alerge din nou la naşu', care nu locuia departe de casa lui, pentru sfaturi.

După ce a bătut sfios în uşă, aude vocea naşului:

- Intră!

- Sărut mâna, naşule! Bucuroşi de oaspeţi?

- Bucuros, finule!

După o scurtă conversaţie plină de amabilităţi, naşul îl întreabă:

- Cum vă mai descurcaţi, finule?

- Rău, naşule! Criza asta ne-a pus capăt. Nu ne mai ajung banii deloc. Avem rate pe la bănci, întreţinerea, lumina, bani la şcoală, bani peste tot. De aici începe şi cearta cu Doina, nevastă-mea, de la bani. Îmi vine să plec în Spania, la căpşuni. Nu ne mai ajungem! Nu ştiu ce să mai facem. Când o mai aud şi pe Doina zicând: economie, economie, îmi vine să-mi iau câmpii…

Naşul asculta cu atenţie plângerea finului şi, ca un om cu experienţă, "vulpoi bătrân", a priceput că nu criza este chiar de vină, şi-i zise:

- Ce-mi spui tu, măi finule… Mai întristat de tot. Nu ştiu cum aş putea să te ajut. Cu banii nu stau nici eu prea bine…

- Măcar nişte sfaturi, naşule…

Naşul se gândi un pic, după care zise:

- Uite ce idee mi-a venit! Vrei să-ţi fie mai bine?

- Cum să nu vreau, naşule, zise finul bucuros. Doar ştii că mereu te-am ascultat.

- Uite ce zic eu: Dacă vrei să-ţi fie mai bine, adu-l să stea la voi pe cumnatul tău, fratele Doiniţei. El e student şi stă la cămin, din câte ştiu. O să vă ajute la treabă, la cumpărături. Îl pui să spele maşina şi poate să rezolve atâtea treburi în casă… Să vezi ce bine o să vă fie!

- Gata naşule, chiar de azi îl aduc să stea la noi. Ştiu că întotdeauna mai sfătuit la bine.

După o săptămână, vine iar finul în vizită la naş, dar cam abătut.

- Cum e finule? Nu-i aşa că acum e mai bine?

Trist, Marian îi răspunse:

- E şi mai rău acum, naşule. Mă ajută cumnatul meu la treabă în casă, dar l-am trecut la întreţinere, că m-au întrebat ăia de la asociaţie de el. Mai stă şi învaţă şi noaptea; consum de curent. La masă, trebuie să-l chemăm şi pe el… Cheltuielile acum sunt şi mai mari. Ca să facem faţă, am fost nevoit să scot cablul TV şi internetul. Voiam să punem şi noi gresie pe jos cum am văzut la alţi creştini… S-a terminat! De unde bani?

- Ce rău îmi pare, măi finule, că îţi merge tot rău! Dar tot eu te vindec.

- Ia spuneţi naşule, ce idee mai aveţi?

- Uite ce e: dacă vreţi să vă meargă bine, aduceţi-o la voi şi pe soacră-ta de la ţară! Să vezi ce bine o să vă fie! Ea o să stea cu ăia mici, o să le spună poveşti, încât o să uite şi de foame şi nu o să fie nevoie să le mai cumperi atâtea jucării; costă şi alea! Ea este un mediator în casă, o să vă ajute şi la bucătărie. Ce să mai zic, o să fiţi tare fericiţi!

Încântat de sfatul naşului, finul sări în picioare şi zise:

- Gata naşule, până deseară o aduc. Şi plecă.

După o săptămână, iarăşi vine finul în vizită la naş, dar de data asta şi mai abătut.

- Cum e finule? Nu-i aşa că acum e şi mai bine?

- Naşule, de când am adus-o şi pe soacră-mea, ne merge şi mai rău. Ne ajută ea la bucătărie, le spune poveşti copiilor, dar  e o gură în plus la masă, la întreţinere, trebuie să-i mai iau şi medicamente… Ăla bătrânu', socrul meu, ne-a înnebunit cu telefoanele, şi ziua, şi noaptea, zice că nu se descurcă fără soacră-mea. E greu naşule! Ca să ne descurcăm, am renunţat de tot şi la ţigări. Şi aşa nu-mi făceau bine şi nu-i creştineşte… Voia nevastă-mea să ne luăm şi noi o mobilă de-asta nouă cum arătau ăia la televizor, dar aşa cum am renunţat la televizor, aşa o să renunţăm şi la mobilă. Şi apoi… nu-i aşa că-i lux, naşule, şi nu prea e creştineşte…

- Ce spui, tu, măi finule… Iar mai întristat! Şi eu care credeam că de data asta…, dar ştii ce? Mai am o idee. Cred că o să ieşi din necaz.

- Ziceţi naşule, că eu ştiţi că sunt ascultător…

- Măi, adu-l la voi şi pe socrul tău de la ţară. Să stea la voi. Mai scapi şi tu de atâtea telefoane, atâta stres. Ştii tu, dacă nu ai un bătrân, să-l cumperi. Ce să-l mai cumperi; tot n-aveţi bani; e pe gratis şi o să vă fie de folos. Cu înţelepciunea sa, o să fie administrată familia şi mai bine…

- Gata naşule, până deseară îl aduc. Ce nu fac eu ca să-mi fie mai bine, că m-am săturat.  Şi plecă.

După o altă săptămână, iarăşi vine finul în vizită la naş, slab, palid şi fără glas.

- Bine ai venit, finule! Nu-i aşa că acum e mai bine?

Cu o voce stinsă, finul zise:

- Naşule, cred că l-am supărat cu ceva pe Dumnezeu, că toate-mi merg rău în casă. De-abia supravieţuim. De când l-am adus şi pe socrul meu, mâncarea nu mai ajunge, dormim pe jos. Ca să nu murim prin inaniţie, am renunţat şi la şpriţ, şi la meci. Sâmbăta mai mergeam şi eu pe stadion, aşa pentru relaxare, când jucau ai noştri. Acum de unde bani, că au scumpit şi ăştia biletele. Iar cu şpriţul… s-a terminat vremea ceea când în fiecare seară îmi luam şi eu un kil de vin, ştii de oboseală. Oricum, a doua zi, nu mă simţeam prea bine după el. Nu-mi pare rău că am renunţat. M-am obişnuit aşa, şi parcă şi la rugăciune e mintea mai limpede.

Voiam şi noi să ne schimbăm maşina, cum am văzut pe la alţi creştini… Dar… lasă naşule, că-i bună şi "Dacia". Când îi văd pe alţii că merg pe jos, sau cu bicicleta… Păi eu sunt boier. Nu mă plouă, nu mă ninge, nu-mi vin nici gânduri de mândrie, că de, am maşină de lux…

Cu bucurie în suflet, dar afişând o figură gravă, compătimitoare, văzându-şi treaba terminată, naşul zise:

- Ce rău îmi pare măi finule că îţi merge din ce în mai rău! Dar eşti gata să asculţi în continuare?

- Ascult, naşule, că... n-am încotro.

- Uite ce să faci! Ca să-ţi fie mai uşor, du-l pe socrul tău acasă, că a venit primăvara şi trebuie să taie via, şi după aia vii încoace şi-mi spui cum este.

După o săptămână vine Marian cu o faţă mai luminată şi, fără să-l întrebe ceva naşul, îi zise:

- Naşule, să ştii că acum e mai bine. Suntem mai puţini la masă. Respir şi eu mai uşurat. Cu banii suntem la limită, dar nu ne plângem.

- Bine măi, finule, dar n-ai vrea să-ţi fie şi mai bine?

- Aş vrea, dar e bine şi cum e acum. Ce trebuie să fac?

- O duci şi pe soacră-ta acasă, că începe iar circul, iar telefoane ziua şi noaptea, şi vii să-mi spui cum îţi merge!

După o altă săptămână vine Marian fredonând "Cu noi este Dumnezeu…" şi, sărutându-i mâna părintelui său spiritual, îi zise cu mare bucurie:

- Naşule, aşa de bine ne simţim acum!... A fost bună ideea cu soacră-mea… Acum dormim şi noi în pat, acum ne ajung banii. Ne-am cumpărat şi noi un DVD-player de la METRO, ca să mai vedem câte ceva duhovnicesc, că de când am scos cablul, stă televizorul acela degeaba. Acum îl folosim la DVD-player.

- Mă bucur, măi finule, că Dumnezeu vă poartă de grijă, dar n-ai vrea să vă fie şi mai bine?

- Mai bine ca aşa, naşule, nu cred că se poate. Dar cum ziceţi dumneavoastră… eu aşa fac.

- Uite ce m-am mai gândit, ca să-ţi fie şi mai bine. Studenţii ăştia intră în sesiune şi cumnatul tău n-are cum să înveţe la voi; fac ăia mici gălăgie. Du-l la cămin, la colegii lui, că şi-aşa e ultimul an.

- Nu, naşule, că avem cu ce să-l ţinem. E băiat bun, dar… fac ascultare naşule, că şi el voia să plece.

După o altă săptămână vine Marian cu un buchet de flori în mână şi cu un cadou pentru naşu'. Cum intră îi sare de gât năşicului său şi îi spune:

- Naşule, ce bine este că am ascultat de dumneavoastră. Aşa bine e la noi acasă. Toate ne merg bine. Avem şi bani. Ne-am cumpărat multe CD-uri şi DVD-uri cu programe duhovniceşti, avem bani şi pentru fapte bune…

Zâmbind, îi zice naşul:

- Mă bucur mult de această schimbare, dar cred că nu trebuie să ne oprim aici. N-ai vrea să-ţi fie şi mai bine? Ziceai acum câteva săptămâni în urmă, că te mai cerţi cu Doina, cu fina. Uite ce m-am gândit, ca să vă fie şi mai bine, ca să nu vă mai certaţi s-o trimitem şi pe ea de acasă…

- Nu, naşule! sări ca ars Marian în genunchi. Nu-mi porunciţi una ca asta. Doina e cea mai bună soţie de pe lume. Promit că o să mă comport cu ea aşa cum scrie în Apostolul de la cununie. Am să o ajut şi la bucătărie, şi cu ăia mici…

Aşa a ajuns Marian să se schimbe. Cu toate că nu i s-a mărit salariu, fiindcă a renunţat la unele lucruri nefolositoare, acum îi ajung banii, ba mai mult, poate să mai facă şi câte o faptă bună, fără să mai plece în Spania. De aceea, o, fraţilor, vă îndemn să vă căutaţi naşi creştini şi să-i ascultaţi.

 

Înapoi la CUPRINS