Înapoi la CUPRINS

Înapoi la PRIMA PAGINA

 

PLUGUŞORUL

 

Aho, aho, surori şi fraţi 

Din Constanţa şi Galaţi, 

Din Buzău, din Bucureşti, 

Din Craiova, din Piteşti, 

Din Brăila, Calafat

Şi din Râmnicu Sărat, 

Din Braşov, din Drăgăşani, 

Din Feteşti şi din Focşani, 

Din Perugia, din Roma,

Din Arezzo şi Verona,

Din Madrid, din Barcelona,

Din Bilbao şi Gerona,

Şi din orice colţ al lumii,

Unde locuiesc românii,

 

Iată-ne ajunşi acum 

La sfârşitul unui drum; 

Anul ăsta se sfârşeşte 

Şi-altul nou în prag păşeşte; 

De aceea, se cuvine

Ca-n acest moment, creştine,

Fiecare să îşi facă, 

Nu în glumă, nu în joacă, 

Un proces de conştiinţă 

Şi să-şi dea şi o sentinţă. 

Pentru cum s-a ostenit,

Pentru cum s-a străduit,

Pentru ce-a realizat

În acest an încheiat.

Să nu uite fiecare, 

Că, acum, la trecătoare,

Toţi, şi frate, şi duşman, 

Suntem mai bătrâni cu-n an. 

 

Pentru-a şti cât de real

E bilanţul general,

Nefiind noi instruiţi, 

Nefiind noi iscusiţi, 

Ci doar nişte bieţi plugari 

Şi creştini misionari, 

Întâlnindu-l azi în drum

Pe distinsul Moş Crăciun,

L-am rugat, stăruitor,

Pe bătrânul călător, 

Să ne spună ce-a văzut 

Pe la voi când a trecut, 

Căci brăzdat-a ţara toată 

Cu o sanie-ncărcată.

 

Chiar grăbit fiind, cum ştim,

S-a oprit cu noi puţin

Şi ne-a spus şi lucruri bune, 

Şi ce nu se pot a spune. 

V-a văzut pe fiecare 

Şi la umbră, şi la soare; 

V-a văzut la semănat, 

La arat şi la udat, 

Iar acum, la secerat,

În hambare s-a uitat 

După rodul cel bogat 

Şi-a văzut c-aţi recoltat 

Ceea ce aţi semănat.

 

Aşadar surori şi fraţi, 

Staţi aşa şi nu plecaţi,

Din somn iute vă sculaţi 

Şi cuvântul ne-ascultaţi, 

Căci vom face o urare 

Pentru cei ce au chemare

De a fi misionari

Şi-ai credinţei calfe tari,

Care, însă, nu ştiu cum,

Au mai aţipit pe drum.

 

Ia să-mi spuneţi măi băieţi,

Zurgălăi, la voi aveţi ? 

Dac-aveţi, ia faceţi proba, 

Ca să batem un pic toba, 

Să n-adoarmă toţi creştinii 

Că ne pradă, frate, câinii 

Şi din bici pocniţi flăcăi

Ca să fugă toţi cei răi ! 

                             Hăi ! 

 

Dumnezeu, din mila-I mare, 

Ne-a chemat pe fiecare

Să-I urmăm pe calea sfântă,

Care nu pe toţi încântă, 

Spre a fi vioi şi tari,

Ortodocşi misionari;

Ne-a chemat ca să-I cântăm,

Fapte bune să lucrăm, 

S-ajutăm pe cei lipsiţi 

Şi pe cei nespovediţi, 

Cu îndemnul şi exemplul, 

Să mai stăvilim torentul

Să fim pilde de creştini, 

Blânzi, smeriţi şi oameni buni.

S-avem pururea în faţă

A Bisericii povaţă,

S-ascultăm de ierarhie,

De cei mari, de preoţie, 

De acei care învaţă, 

Mai ales cu a lor viaţă, 

Doar acea învăţătură,

Ce-i desprinsă din Scriptură, 

De Părinţii Sfinţi lăsată 

Ca să fie drept urmată, 

Care are rădăcină 

În Biserica străbună.

 

Până-n anii nouăzeci, 

Nu eram aşa de reci. 

Cred că ştie fiecare, 

Că atunci era lucrare, 

Eram toţi în ascultare, 

Nu zăceam în nepăsare, 

Frecventam cu interes 

Slujbele, cu mult mai des, 

În credinţă ne-ntăream, 

Fapte bune plănuiam, 

Eram parcă mai smeriţi, 

Şi, desigur, mai uniţi; 

Într-o dragoste creştină 

Petreceam fără pricină. 

Hrana ce-o aveam pe masă,

Ne părea la toţi gustoasă.

Şi-o sorbeam cu dor din predici, 

Din casete, din biserici, 

Căci era duhovnicească - 

Mană sfântă, îngerească. 

Şi eram toţi mulţumiţi, 

Şi sătui, şi fericiţi,

Şi am fost nebiruiţi 

Cât am stat aşa uniţi, 

Cât am stat în ascultare 

Şi-n smerita cugetare. 

Dar de când e libertate,

S-au schimbat în rău mai toate: 

Şi industria, şi clima, 

Şi smerenia, şi stima, 

Şi iubirea s-a schimbat;

Nu mai e ca altădat'. 

S-a răcit deci disciplina 

Precum se răceşte clima:

La Constanţa, valuri, valuri 

Se ciocnesc acum de maluri, 

La Craiova ninge, plouă, 

Rareori mai pică rouă, 

La Braşov e frig şi ceaţă 

Şi pe Tâmpa şi în piaţă, 

Iar la Bucureşti, se pare, 

Este multă poluare 

Şi, s-o spunem cumsecade, 

Totu-i cam la zero grade

La Focşani cam bate vântul,

C-a zvântat de tot pământul; 

La Brăila şi Galaţi 

Mulţi de frig sunt îngheţaţi;

Dunărea e îngheţată 

Şi de sloiuri reci brăzdată; 

Şi la Râmnicu Sărat 

Este totul îngheţat

Crivăţul ca un duşman 

Fluieră ca-n Bărăgan. 

La Buzău, chiar de e soare, 

În oraş e tot răcoare

E un soare, nu să-l simţi, 

E un soare cam cu dinţi. 

 

Şi bătrâna Europă

E acum într-o sincopă.

Inimile-au îngheţat

De atâta ger uscat.

Dacă sunteţi de acord,

E cam ca la Polul Nord.

Aşadar, răceală mare

Fără semne de-ndreptare.

 

Ori aţi îngheţat măi fraţi, 

De nu ziceţi, nu strigaţi, 

Pentru vremuri iarăşi bune 

Cu miros de rugăciune?

Ia mai uraţi măi flăcăi

Şi sunaţi din zurgălăi ! 

                            Hăi ! 

 

Aşadar, în libertate 

S-au răcit cam mulţi măi frate. 

Unii fraţi, hrăniţi odată

Cu pâinică şi cu apă,

Ce-au trăit mulţi ani aşa, 

Mulţumindu-se cu ea, 

Săturându-se de bine, 

Nu mai vor acuma pâine

Vor mai mult, vor cozonac,

Şi din acela, vor un sac. 

Fiindcă s-au emancipat, 

Aşadar, unii-au plecat, 

Ca să afle noutăţi; 

Şi-au bătut la multe porţi.

Unul iată ce-a aflat: 

Că a bea nu-i un păcat, 

Chiar şi ţuică dacă bei, 

Pentru un real temei, 

Şi o ei ca tratament, 

Este bună ca ferment. 

Sfatul ăsta este drept 

Pentru cine-i înţelept. 

Şi-a-nceput smeritul frate 

Ca să bea pe săturate; 

Dimineaţa una mică, 

Pentru spor şi chef de muncă, 

Peste-o oră, mai târziu, 

Iar mai trage un rachiu 

Pentru burtă, căci îl doare 

Uite-aşa din întâmplare, 

Pe la prânz mai trage una 

Ca să-i scadă tensiunea.

Dar s-ă vezi ce ghinion 

Pentru încercatul om, 

Pe la trei după-amiază,

O măsea îl deranjează, 

Şi mai trage-o ţuiculiţă 

Ca leac pentru măseluţă, 

Şi mai trage-o duşcă seara 

Ca să-i treacă oboseala. 

 

Altul află adevărul 

Că nu-i rău televizorul, 

Dacă-l foloseşti în bine, 

Ca să afle ce e-n lume, 

Dacă-l ţii numai pe ştiri 

De folos, nu clevetiri. 

Şi de-atunci pe-acest creştin,

Lămurit fiind deplin,

Îl găseşti privind cu dor

Zilnic la televizor.

Şi pe ştiri îl ţine-ntr-una 

Ca să mai cunoască lumea: 

Ştiri din sport, din parlament, 

Din Apus, din Orient,

Ştiri din filme deocheate, 

Ce rulează-n miez de noapte.

De curând s-a abonat 

Şi la firma TV SAT, 

Ce prin cablu îi transmite 

Mult mai multe ştiri trăsnite.  

De aceea nu îi scapă 

Seară nevizionată. 

Trei sau patru ore, frate,

Pentru ştiri sunt rezervate.

 

Însă pentru rugăciune

Timp deloc nu-i mai rămâne.

De Psaltire, ce să zic ?

Nu mai face-acum nimic,

Mai ales c-a auzit,

Tot pe unde-a poposit,

Că e şi periculoasă

De-o citeşti noaptea în casă.

Şi, cum e el şi fricos,

N-o mai crede de folos.

 

Rugăciunile de seară,

El demult le-a scos afară.

Copleşit de-atâtea veşti

Şi de-atâtea ştiri lumeşti.

Dup-atâta informare,

Totuşi zice la culcare,

Fiindcă somnul l-a furat,

Tatăl nostru, stând în pat.

 

Iată cum s-au încurcat 

Toţi cei ce s-au săturat 

De pâinica de acasă,

Care stă de ani pe masă.

Cum s-au înşelat, săracii, 

Când poftit-au cozonacii !

 

Ce-aţi rămas blocaţi flăcăi ?

Ia pocniţi din bice, măi, 

Şi sunaţi din zurgălăi, 

Să audă toţi ca ei !

                       Hăi ! 

 

Pentru multele păcate, 

România, dragă frate, 

Traverseaz-o criză grea, 

Ce n-a fost de când e ea. 

Gravă criză socială, 

Economică, morală. 

Şi la anul ce-o să vie

Tot mai greu o să ne fie.

 

De vreo câţiva ani încoace

Nu avem în suflet pace

Mulţi rămas-au fără muncă, 

De se scarpină în pungă, 

 

Pentru-a câştiga o pâine,

Unii s-au gândit că-i bine

Ca să plece-n ţări străine.

Au plecat după avere

Ca în scurt timp să prospere.

Şi robesc acum cu zor

Culegând căpşuni cu spor

Şi-i găseşti muncind aşa

Unde munca e mai grea,

Unde e umilitoare,

Însă răul cel mai mare

E că au uitat, vezi bine,

Tot robind prin ţări străine,

De credinţa lor străbună

Şi de mama lor cea bună,

Au uitat de copilaşi,

De nepoţi, de fini, de naşi,

Au uitat de spovedit,

Au uitat de-mpărtăşit,

Căci acolo nu sunt clerici

Şi nici slujbe, nici biserici

Ortodoxe ca la noi

Să te-ajute la nevoi.

Nu se mai gândesc la sfinţi,

Se gândesc doar la arginţi,

Se gândesc doar la dolari,

La euro şi dinari.

 

Iată că s-a împlinit, 

Ce s-a spus la Maglavit: 

Că rămâneţi fără muncă, 

Din a Domnului poruncă, 

De nu lepădaţi păcatul 

Şi săracul, şi bogatul. 

 

Ce v-aţi lenevit flăcăi 

De-aţi rămas pe gânduri măi

Şi furaţi de peisaj ? 

Ori sunteţi măi în şomaj ? 

Ia lăsaţi canalul doi 

Şi sunaţi din zurgălăi ! 

                            Hăi ! 

 

Gândul nostru-acuma zboară

La creştinii de la ţară,

Care sunt ascultători,

Care sunt nevoitori;

Cu dureri, cu operaţii,

Care nu cârtesc ca alţii.

Ce nu-s după lux calici

Şi trăiesc din pensii mici,

Ei nu năzuiesc cu dor

La un trai superior.

Pentru ei este firesc

Traiul lor cel ţărănesc:

Să mănânce mămăligă,

Să nu doarmă fără rugă,

Să lucreze pe ogoare

În arşiţă şi în soare,

Cu borş şi cu apă fiartă,

Nedorindu-şi altă soartă;

Nu la umbră în birou

Cu mobil, şi cu stilou,

Şi cu bere-n frigider,

Sau zicând că e prea ger.

Pentru ei este normal

A fi zilnic tot hamal,

Să rânească-n grajd la oi,

Să lucreze în gunoi,

Să se plimbe cu căruţa,

Nu ca voi, cu maşinuţa.

Pentru ei e sărbătoare,

Şi au o trăire mare, 

Când la video privesc

Un program duhovnicesc.

Ei aşteaptă cu dor mare

Duminica viitoare

Ca să cânte iar la cor,

La bisericuţa lor.

Ei sunt simpli în trăire

Şi trăiesc fără cârtire. 

Fiind simpli şi smeriţi,

Sunt şi îmbunătăţiţi.

Când se roagă ei, mai plouă,

Ninge, sau mai pică rouă:

Şi-n Galaţi, şi-n Bucureşti,

Şi-n Craiova, şi-n Feteşti,

Şi-n Constanţa, şi-n Buzău,

Că-i ascultă Dumnezeu.

 

Nu vrem să vă-nchipuiţi

Că la ţară-s numai sfinţi,

Fiindcă a pătruns şi-aici

Tot ce se numeşte bâlci

Şi pe unii i-a furat

Al  oraşului păcat.

 

Ia să-mi spuneţi măi flăcăi,

De la ţara sunteţi, măi ?

Dacă sunteţi de la ţară,

Să pocniţi din bice, iară,

Să se-audă peste văi

Clinchetul de zurgălăi !

                             Hăi !

 

Hai  să ne oprim puţin

Şi în treacăt s-amintim

Despre patima vorbirii,

A bârfirii, clevetirii.

Unii fraţi când se-ntâlnesc 

De politică vorbesc;

Osândesc pe dregători 

Pe miniştri, senatori, 

Pe primari, pe deputaţi, 

Afirmând că-s necuraţi. 

Creştineşte, nu-i frumos, 

Nu-i un gest politicos, 

E politic, mai degrabă; 

Pentru suflet e otravă. 

Noi să facem, ca atare, 

Doar politica pe care 

O cunoaştem de la sfinţi: 

Fapte bune, rugi fierbinţi. 

 

Alţi creştini când se-ntâlnesc, 

Tot spre bârfă se pornesc: 

"Ai văzut că Rădulică 

Şi-a luat maşină mică ?", 

"Ai văzut că Măriuca 

Are fusta atâtica ?", 

"Ai văzut că şi Stamate 

Şi-a deschis societate ?" 

 

Altă patimă urâtă,

Care pe creştini îi luptă,

Este: timpul  preţios

Petrecut fără folos.

Sportul nu e un păcat,

Dacă este practicat 

Ca să capeţi sănătate 

Sau să-ţi scazi din greutate.

Insă inima de-ţi bate, 

Când auzi că-i gol măi frate,

Sau când vezi c-aşează unii 

Meciu-n timpul rugăciunii, 

Fugi şi-alege un alt sport, 

Schimbă-l cu un alt efort, 

Schimbă sporturile stranii 

Cu un sport numit metanii. 

 

Cât priveşte mila, frate,

Sigur ne vei da dreptate.

Milostenia creştină

E între virtuţi, regină.

"Milă, Eu, voiesc creştine

Şi nu jertfă de la tine",

Zice Domnul în Scriptură,

Intr-o sfântă-nvăţătură.

Milostenie de faci, 

Dă ce-i bun, şi la săraci,

Dă din munca ta cinstită 

Şi-ai s-o afli însutită.

 

Multe-ar fi să amintim

Din câte-am aflat şi ştim:

Cioc şi barbă la băieţi,

Dar din alea de... poeţi,

Iar la fetele creştine:

Rujuri, spray-uri, creme fine,

Pantaloni şi rochii scurte

Înflorate şi cam strimte,

După mode noi şi stranii,

Să le-admire toţi golanii;

 

Câţi nu vin la slujbă, frate,

Pe la zece jumătate,

La vohod sau heruvic,

Căci nu s-au grăbit un pic.

La serviciu, dânşi,-n schimb,

Nu întârzie nicicând;

Pentru trup, pentru parale,

Ei pun ceasul să îi scoale !

Iată, clar, cum dovedesc

Că pe Domnul îl iubesc

Mai puţin decât serviciu;

Ce mai vreţi un alt indiciu ?

 

Multe am avea a spune:

Şi mai rele, şi mai bune,

Dar vedeţi, s-a înnoptat,

Mai ales la figurat,

Şi au adormit creştinii

Obosiţi de duhul lumii.

Ia sculaţii măi flăcăi

Cu ai voştri zurgălăi !

                            Hăi !

  

Vă rugăm să ne iertaţi

Şi să nu vă supăraţi,

Că le-am spus doar pe-ale rele,

Nu pe alea frumuşele.

Am exagerat puţin

Să ne mai şi veselim.

Pe-alea bune nu le-am spus;

(Să le ştie doar Iisus).

 

Iar acuma, la plecare,

Vă-ndemnăm pe fiecare

Ca să faceţi ascultare

De biserica străbună,

Care a ştiut să ţină

Neştirbite, neschimbate

Şi deci nemodificate,

Dogmele ortodoxiei,

De furia ereziei.

 

Fiecare să asculte,

In aceste vremuri crunte,

De părintele duhovnic, 

Dacă l-a ales destoinic. 

 

„Cine face ascultare - 

Spune un părinte mare - 

Liturghie săvârşeşte, 

Lui Hristos, curat, slujeşte”; 

Numai cel smerit ascultă, 

Lui porunca-i e plăcută.

 

Să dorim să fim smeriţi

Şi să fim şi mulţumiţi,

Dacă ne-a smerit cumva

Dumnezeu cu mila sa

Şi să nu uităm că,-n ceruri,

Îngeri-s de multe feluri:

Unii îngeri sunt Domnii,

Alţii Tronuri, Stăpânii,

Alţii, ştiţi, sunt heruvimi,

Ceilalţi sunt serafimi,

Şi arhangheli - bravi ostaşi -

Alţii sunt doar îngeraşi.

Ei petrec în armonie

Şi nu vor mai mari să fie;

Fiecare-i mulţumit

Precum Domnul l-a clădit.

 

Iar acuma, când păşim

Într-un an ce nu îl ştim,

Să dorim să fim mai buni,

Cu adevărat creştini !

Şi să punem început

Mult mai bun, mai hotărât !

 

 

La anul şi la mulţi ani !

 

Înapoi la PRIMA PAGINA 

Înapoi la CUPRINS