Acte necesare

Pagina: 1 2 3 4 5 6 7 8 9

ÎNSEMNĂRI DUHOVNICEŞTI

Icoane de pomană Sfinţii ce îi ai prin casă În icoane, ştii prea bine, Că aceştia nu te lasă, Ci se roagă pentru tine. Dar, spun unii mai "deştepţi" Să nu-ţi cumperi, tu, icoană Că nu-i bine, ci s-aştepţi Să-ţi dea alţii de pomană. De aceea sunt creştini Ce în casă n-au icoană, Căci aşteaptă de ani buni, Dar aşteaptă de...	Cine-nvaţă şi-mplineşte Legea dată de Iisus, Omul ăsta se numeşte Mare om în ceruri, sus. Cel ce-nvaţă că nu-i bine Să fumezi, să bei alcool, Să râvneşti averi străine, Să stai la televizor, Însă, el, nu împlineşte Ce învaţă, este trist, Căci poporul îl priveşte Ca pe... lupul moralist.	De la sud până la nord, Toată lumea, tot poporul Este astăzi de acord Că nu-i bun televizorul. Căci de-aici mulţi se inspiră În violuri, tâlhării; Cei ce fură şi înjură, Cei ce săvârşesc urgii. Totuşi nimeni nu renunţă La programul lui subtil, Nu ia "drobul" ce anunţă C-o să cadă pe copil.
Vrând să pară mari la minte Mulţi te-ntreabă: "Măi, Cine-a fost mai înainte, Oul sau găina ? Cine ?" O asemenea-ntrebare Îi încuie pe mai mulţi; Totuşi un răspuns ea are Dacă vrei ca să-l asculţi: Înainte de vreuna A fost Domnul Dumnezeu Care a creat găina Cât şi oul, dragul meu.	O constantă, cât de mare, Raportând la infinit, Matematica ne spune Că dă zero, negreşit. O concluzie frapantă Matematic am găsit: Omul este o constantă, Dumnezeu e infinit; Omul, deci, iubitul meu, De e mare, de e mic, Raportat la Dumnezeu, Totdeauna e... nimic.	Sunt creştini ce au în casă Fraţi, surori, copii, părinţi Ce-s bolnavi de-o boală gravă, Care trebuie-ngrijiţi. Dar, în loc să îngrijească De bolnavii lor din casă, Dintr-o râvnă rea, prostească, Pe ai lor bolnavi îi lasă Şi, aceşti creştini grozavi, Merg prin satele vecine Şi-ngrijesc de alţi bolnavi, Ca să facă... fapte bune.
"Dies Domini"-n latină Ziua Domnului înseamnă, Sau Duminica creştină, Ziua ce-ntre zile-i doamnă. Duminică dacă zici, Deci zici Ziua Domnului Şi-i normal ca s-o dedici Lui Hristos, nu omului. Însă o adunătură, Ce o ştii şi dumneata, Zic duminică din gură, Dar serbează... sâmbăta.	Înainte de Crăciun, Când e vremea postului, Mulţi, când taie porcu-n drum, Fac... pomana porcului. Şi îi vezi plângând pios (De iuţimea fumului), Şi-nclinaţi, cu capu-n jos Sfâşie şoriciul lui. Obiceiul ăsta, frate, Evident, nu-i creştinesc, Ci se vede de departe Că-i un obicei... porcesc.	Randamentul, frăţioare, Ne arată foarte bine Ce eficienţă are Un proces, o acţiune. Randamentul creştinesc E raportul (mic sau mare) Dintre cât te nevoieşti Şi cam cât ai fi în stare. Ca să-ţi afli randamentul, Foloseşte drept cântarul: Nu te compara cu altul, Ci compară-te cu... darul !
Pentru-a vieţii grea povară Fruntea dacă-ţi descreţeşti Printr-o glumă mai uşoară, De-i mai rar, n-ai să greşeşti. Dar la unii e de plâns; Când aud câte o glumă, Sar, se tăvălesc de râs Şi afirmă că e... bună. Dacă eşti creştin şi crezi, Ia ascultă una... bună: Dacă vrei să te salvezi, Nu glumi, că nu e glumă	Tu te plângi mereu măi, frate Că nevasta ta e rea, Că nu spală, că nu coase, Că găteşte când vrea ea. Eu te-ndemn să te opreşti Şi să cugeţi cu dreptate: Bine faci că o vorbeşti, Sau te faci de râs, măi, frate ? Nu cumva, tu dovedeşti Că eşti şi neghiob, niţel ? Căci nevasta - ţi-aminteşti ? - Ţi-ai ales-o... singurel.	Posturile mari durează Şase săptămâni, sau şapte, Timp când omul se-nfrânează De bucate şi păcate. Însă unii fraţi postesc La-nceput o săptămână, După care se opresc, Şi mai ţin una la urmă. Asta-i ca şi cum ţi-ai pune Doar căciula şi boncancii Şi-ai ieşi aşa prin lume Să te-"admire"
Sfinţii cât au fost de sfinţi, De curaţi şi de frumoşi, Spovedeau pe la părinţi Că sunt primii păcătoşi. Dar, acum, ce-am auzit ? Că sunt unii, dragă frate, Care spun la spovedit: "Eu, părinte, n-am Aceşti oameni "preacuraţi" Sunt desigur "sfinţi", Şi ei trebuie notaţi, Toţi, cu... roşu-n	Vorba multă-ţi otrăveşte Sufletul ca un balaur, Căci pe mulţi îi osândeşte; Dar tăcerea e de aur. Omu-nvaţă să vorbească Într-un an, de obicei, După regula firească, Sau cel mult în doi, sau trei. Pentru a-nvăţa să tacă, Însă omul se căzneşte Uneori chiar viaţa toată Şi e rar când reuşeşte.	Pe aproapele, măi, frate, Zice Domnu-atât de bine, Să-l iubeşti, cum zice-n Carte, Precum te iubeşti pe tine. Însă o ispită, frate Stăpâneşte peste tine, Căci alergi prin alte sate Să ajuţi pe orişicine. Nu e rău, dar... nu uita Să mai faci şi-o rugăciune, Să-ţi ajuţi şi casa ta Să te-ajuţi, deci, şi pe tine.
Preotul paroh Costică Face de trei ani apel Ca să strâng-o sumă mică Pentru gard, că-i vai de el. Prea puţini enoriaşi Au dat bani pentru lucrare. Mulţi au zis că sunt săraci Sau că leafa nu-i prea mare. Însă când în parohie S-a adus gazul metan, Cei luptaţi de sărăcie Iute au găsit... un	Chiar de ţin sau nu ţin post, Toţi creştinii lasă sec, Însă unii lasă prost, Căci în chefuri se întrec. Pentru ce nu s-a mâncat La petrecerea păgână, Diavolul a inventat "Spălăcania creştină". Căci în prima zi de post, Când ar fi să punem cruce La tot lucrul păcătos, Se mănâncă... tot de	Pluguşorul creştinesc E-nsoţit de obicei La poporul românesc De bici, plug şi clopoţei. Astea toate ne vorbesc De belşug, de rod, de lan, De tot ce dorim firesc Să avem în noul an. Însă azi pe urători Nu-i mai vezi pocnind din bici, Ci cu tunuri, pocnitori, Ca o bandă de haiduci.
Anul naşterii trupeşti A pruncuţului Hristos E un an de referinţă Pentru omul credincios. De aceea se preferă Să se zică, şi-i frumos, Când vorbim de-o veche eră: "Înainte de Hristos". Însă alţii, mai nostalgici, Care cred numai în astre, Spun, vorbind de timpii antici: "Înaintea erei	Lumea asta rea, deşartă, Totul a modernizat; Chiar şi doliul ce se poartă Pentru cel ce-a răposat. Căci vezi doamne-ndoliate Cu veşminte străvezii, Cu croieli întortocheate, Cu zorzoane şi tichii. Ba mai mult sunt şi rujate, Şi vopsite ca atare, Exprimând, cum nu se poate, Că jelesc cu... jale mare.	Pe întâi ianuarie Este anul nou lumesc, Iar pe-ntâi septembrie, Anul nou bisericesc. Când e anul nou lumesc, Toţi creştinii priveghează, Toţi creştinii prăznuiesc, Şi "La mulţi ani Dar de cel bisericesc, Nu se ştie nicidecum; Mulţi din neamul creştinesc Au aflat de-abia acum.
La serviciul sfânt, divin, Pe parcursul unui an, La biserică nu vin Mulţi creştini, chiar de e hram. Dar la Sfânta Bobotează, Mulţi creştini cu căni, ulcioare, Se-mbulzesc, se-ncăierează Ca să ia Aghiasmă Mare. Iată un tablou sublim Al sfârşitului de veac, Al credinţei de acum: Domnu-i bun doar pentru...	Doi învăţători de-ntrebi, Dacă e păcat cutare, Când e bine s-ajunezi, Când la peşte-i dezlegare, Uneori te va surprinde, Căci nu ambii spun la fel: Unul spune: "Păi, depinde", Altul spune că-i altfel. Şi atunci, bietul creştin Cum să facă, cum e bine ? Derutat fiind deplin, V-a alege ce-i convine.	Dacă-ntrebi cumva vreun frate: Mergi Duminica la slujbă ? O să-ţi spună că nu poate, Că e isovit de trudă. Şi te-asigură apoi: Că-i de viţă preoţească, Că e dintr-un neam de soi, Că e văr cu Popa Şapcă, Că întrece în credinţă Pe oricare a lui rudă, N-a pus foc şi,-n consecinţă, Ce să caute la slujbă.
Legea este gard şi scut Pentru laic, pentru schimnic; Face omul fericit, Dacă-i aplicată-n spirit. Însă-n literă de este Aplicată riguros, Ea omoară, nu zideşte, Nu mai este de folos. Nu uita acest dicton Minunat şi-l înţelege: "Legea este pentru om Şi nu omul pentru lege".	Sunt păcate-ntre păcate: Unele sunt capitale, Mai uşoare, sau de moarte, Altele sunt doar greşeale. A-ntrebat un oarecare Păcătos smerit - Ion: Care este cel mai mare Şi mai greu păcat la om ? Şi-a răspuns acestui frate Un duhovnic iscusit: Cel mai mare din păcate Este... cel nespovedit.	Cultul ortodox, se ştie, Are în manifestare Şi cădirea cu tămâie În pridvoare sau altare. Când tămâia e tămâie Parfumată şi sfinţită Ea produce bucurie Şi e slujba mai trăită. Când tămâia e... răşină Cumpărată de la piaţă, Mulţi se-neacă şi suspină De atâta fum şi ceaţă.
De acasă dacă pleci Ai să întâlneşti pe stradă Şi pe unde-ai vrea să treci, Mulţi bărbaţi cu părul coadă. Asta e-o batjocorire O insultă, socotesc, Ce-i adusă cu voire Portului călugăresc Cine vrea ca să imite Pe monahi şi portul lor, Să imite, ferm şi iute, Şi... trăirea dumnealor.	Pomul încărcat cu fructe E lovit şi împroşcat Cu ciomage şi cu pietre Pentru rodul lui bogat. Dar tăcut şi cu răbdare, Pomul, rupt şi zdrenţăros, Nu răspunde ca atare, Ci cu rodul lui gustos. Se cuvine ca şi omul Înzestrat cu daruri multe, Să răspundă ca şi pomul, Dacă e bătut: cu "fructe".	Vine Sfântul Paşti în grabă; Toată lumea se agită; Cheltuieşte mult, aleargă, Se-nnoieşte, -i fericită. Curtea, casa e curată, Gardul este iar vopsit, Şi maşina e spălată, Totul este curăţit. Doar un lucru iar rămâne, Iar şi iar necurăţit; Ştiţi cu toţii, ştiţi prea bine: Sufletul - nespovedit.
Ca să fie eficace, Spun cei ce-s duhovniceşti, Spovedania se face Ori de câte ori greşeşti. A nu ţine post - de pildă - E păcat, te-ai lăcomit, Şi el trebuie în grabă La duhovnic spovedit. Dar să vezi ispită mare: Mulţi nu merg la spovedit, Ca să capete iertare, Pentru că... nu au postit.	Când se termină vreo şcoală Sau serviciul, azi, frecvent, E o modă (sau o boală), Căci se-ncheie cu banchet. Aparent nu ar fi rău, Dar banchet înseamnă, frate, Să-l jigneşti pe Dumnezeu Bând, jucând, făcând păcate. Eu îţi zic să fii atent, Căci, la terminarea vieţii, Eşti chemat la alt banchet: La "banchetul"...	Preotul, de-i bun, sau rău, Trebuie mult respectat Ca păstor, căci Dumnezeu Cu Duh Sfânt l-a îmbrăcat. Unii când îl întâlnesc Drept în faţă pe şosele, Se înclină şi rostesc: "Sărut mâna, părinţele !" Însă-n spate, ştii matale, Cand vorbesc de preot..., hopa !, Cel ce a trecut pe cale, “Părinţelu’”,

Pagina: 1 2 3 4 5 6 7 8 9