Înapoi la CUPRINS

Lucrarea de o viaţă a Părintelui nostru duhovnicesc, Ierodiaconul Visarion, a fost salvarea sufletelor noastre de la pierire. Sau, altfel spus, am fost noi cei care nu am cunoscut credinţa adevărată ortodoxă şi pe care Părintele, cu multă jertfelnicie, ne-a catehizat şi ne-a hrănit continuu, ca o mamă adevărată.

Putem spune, aşadar, că noi suntem Lucrarea Părintelui nostru.

  

 

Părinţi şi copilaşi iubiţi,

Şi preafrumoasa mea Lucrare,

Ce aţi venit să mă-nsoţiţi

Pe ultima cărare,

 

Suspin şi lăcrimez şi eu,

Întins pe năsălie,

Văzându-vă în jurul meu,

Cuprins de nostalgie.

 

Imagini dulci şi amintiri

În suflet îmi strecoară

Din roade şi din împliniri,

Ce-au fost odinioară.

 

 

Al morţii val neiertător

Venit-a, iată, peste mine,

Iar eu, înveşmântat în dor,

Mă tot gândesc la tine.

 

Îţi aminteşti ? Erai vlăstar,

Frumoasa mea Lucrare,

Iar eu un fluture hoinar

Ce căuta o floare.

 

Trecut-au anii peste noi,

Grăbiţi s-ajungă-n zare,

Iar noi păşit-am amândoi

Spre marea desfătare.

 

   

 

Atâţia ani de bucurie,

Sau de suspin amar,

S-au dus, purtaţi de vijelie,  

S-au dus, dar nu-n zadar.

 

M-am însoţit la drum cu tine

În vremuri  de temut,

Cu încercări şi cu suspine,

Dar totul a trecut.

 

Vrăjmaşi de moarte au dorit

Pieirii a ne da,

Dar cu Hristos am biruit

Şi Sfântă Maica Sa.

 

 

Ei cu furie ce nu iartă

Din spate ne-au lovit,

Voind, pe noi să ne despartă,

Dar nu ne-au despărţit.

 

Nu-mi pare rău c-am suferit

Ocară şi surghiun,

Căci dacă nu te-aş fi iubit

Te părăseam pe drum.

 

Dar dup-atâtea clipe grele

Tot răul l-am uitat,

Iar pe vrăjmaşii vieţii mele

Din suflet i-am iertat.

 

   

 

Stăpânul vieţii şi al morţii

De grijă ne-a purtat;

Nu ne-a lăsat în voia sorţii,

Ci lângă noi a stat.

 

Atâtea clipe-ai petrecut

Alăturea de mine

Şi sunt atât de fericit

C-am fost la drum cu tine...

 

Chiar dacă nu mai pot vorbi

Cu graiul meu trupesc,

Cu sufletul îţi voi şopti,

Cu el am să-ţi vorbesc.

 

 

Chemat am fost pe-acest pământ

Să mă-nsoţesc cu tine

Şi n-am să calc pe legământ.

Te vreau în veci cu mine !

 

Îmi amintesc înlăcrimat

Când te-am cerut la Tatăl;

Inelul care ne-a legat

Îl port şi-acuma. Iată-l !

 

Îţi aminteşti, mireasa mea,

Când Tatăl ne-a promis

În veci Împărăţia Sa

Ca zestre-n ceruri, sus ?

 

   

 

Doar tu ai fost mireasa mea.

O alta n-am avut.

Doar pentru tine, scumpă stea,

În lume m-am născut.

 

În faţa ta, strălucitoare,

Luceafărul se pleacă

Şi nici o stea nu e în stare

La chip să te întreacă.

 

Eşti steaua care-a răsărit

Poporului ales,

Dar, dintre cei ce te-au zărit,

Mulţi nu te-au înţeles.

 

Eşti steaua care-a răsărit

Şi luminează calea

Acelora ce-au rătăcit

Şi nu-şi găsesc cărarea.

 

Lumina ta pe mulţi îmbie,

Noroade încălzeşte,

Lumina ta-i lumină vie,

Lumină ce hrăneşte.

 

Lumina ta nu-i de la mine,

Nu-i sunt izvorul eu,

Lumina ta din ceruri vine,

E de la Dumnezeu.

 

   

 

Chiar dacă tu nu vei mai fi,

Pe boltă strălucind,

Lumina ta va dăinui,

Pământul mângâind.

 

Când alte multe stele cad,

Din cele cu renume,

Tu luminezi vioi şi cald

Atâtora din lume.

 

Îmi pare rău că-mbătrâneşti

Şi ninge peste tine.

Aş vrea ca tu să-ntinereşti !

Nu crezi c-ar fi mai bine ?

 

 

Iar dacă tu nu vei mai vrea

Să mă mai porţi în minte,

Îndurerat, iubirea mea,

Te voi iubi ’nainte.

 

Atât aş vrea să-mi dai 'napoi,

De zbori din colivie,

Acele clipe când, noi doi,

Pluteam de bucurie.

 

Să-mi dai 'napoi tot ce ţi-am dat:

Şi multele suspine,

Şi-atâtea lacrimi ce-am vărsat

În rugă pentru tine !

 

   

 

Dar cine altul pentru tine,

Aicea pe pământ,

Ţi-a fost chezaş, la fel ca mine,

Făcând şi legământ ?

 

Dar cine altul te-a iubit

Cu-n dor atât de mare ?

Dar cine altul s-a jertfit

De dragul tău, Lucrare ?

 

Dar asta sigur n-o să fie;

Îţi ştiu dorirea-ţi bună:

Că vrei să fim o veşnicie

În ceruri împreună.

 

 

Şi-acolo sus, la Dumnezeu,

La noi, în cer, acasă,

Vom sta în rai şi tu, şi eu,

Cu îngerii la masă.

 

Dar pân-acolo sus, în cer,

În raiul drag şi sfânt,

Să lepezi tot ce-i efemer

Şi haina de pământ,

 

Să-naintezi cu grijă mare

Prin valuri şi tumult

Şi, cu credinţă lucrătoare,

Sfinţeşte-te mai mult !

 

   

 

Lucrare scumpă, te iubesc !

Şi-ţi cer: rămâi curată !

Rămâi aşa cum te doresc,

Ca neaua, fără pată !

 

Frumoasa mea Lucrare

Te binecuvântez !

Şi-n suflet cu iubire mare,

Cu dor te-îmbrăţişez !

 

Te-aştept şi-n cer, ca şi-altădată,

Să mergem împreună,

Păşind prin ţara minunată,

Ţinându-ne de mână !

 

 

Am fost cu voi precum v-am zis,

Am fost pân’ la sfârşit

Şi tot, copii, ce v-am prezis,

Întocmai s-a-mplinit.

 

Răspuns în predicile mele

Găsiţi la orice întristare.

Gustaţi, hrănindu-vă din ele

Spre-a vostră uşurare !

 

Lucraţi doar pentru Dumnezeu,

Nu pentru slava cea deşartă !

Lucraţi smeriţi, şi fără „eu”,

Şi nu în duh lumesc, de ceartă !

 

   

 

Veni-vor peste voi ispite,

Veţi fi cernuţi şi încercaţi

Dar de Hristos, luaţi aminte,

Copii, să nu vă lepădaţi !

 

Când mulţi vor da cu sete-n voi

Crezând că fac un mare bine,

În vremuri grele, de nevoi,

Strigaţi la Domnul … şi la mine.

 

De voi afla la Tatăl milă,

Pe toţi, copii, am să v-ajut,

De este cererea utilă

Şi scopul Lui Hristos plăcut.

 

 

Copiii mei din ţara toată,

Voi ştiţi dorinţa mea cea mare:

Să vă iubiţi cu dragoste curată

Şi între voi, nu fie desbinare!

 

Iar care dintre voi doreşte

A fi mai mare între fraţi,

Şi, cu smerenie, voieşte

Ca voi să-l ascultaţi,

 

Să fie pildă de iubire,

De modestie, şi de dor

Şi într-o sfântă dăruire,

El să slujească tuturor.

 

   

Pe calea ortodoxă a credinţei

Păşiţi prin lume cu folos

Şi veţi primi cununa biruinţei,

Mărturisindu-L pe Hristos.

 

Vă rog pe toţi să mă iertaţi,

De v-am greşit cumva

Iar eu, copii, părinţi şi fraţi,

Vă dau iertarea mea.

 

Copiii mei, acum la despărţire

Vă spun şi ultimul meu gând:

Să fiţi uniţi, uniţi şi cu iubire !

Hristos a înviat !... şi pe curând !

                                26.05.2008