|
CUVINTE SIMPLE PENTRU OAMENI SIMPLI |
|
|
Al cui e pământul? |
31 decembrie 2011 |
|
Doi vecini aveau o oarecare neînţelegere legată de hotarul dintre ogoarele lor. Fiecare îşi revendica dreptul său. În cele din urmă însă, l-au rugat pe cel mai bătrân din sat să le facă dreptate. Atunci acela s-a plecat cu urechea la pământ şi l-a întrebat al cui este ogorul pentru care cei doi se ceartă. Apoi, când cei doi l-au întrebat pe bătrân ce i-a răspuns pământul, el le-a spus: - Pământul mi-a spus că nu este al nimănui, ci noi suntem ai lui. Atunci cei doi au mulţumit bătrânului şi s-au împăcat. |
|
|
Poruncile lui Dumnezeu |
30 decembrie 2011 |
|
Odată un necredincios i-a spus odată Fericitului Augustin: - Poruncile Evangheliei sunt o povară care limitează libertatea omenească. Atunci fericitul i-a răspuns: - Şi aripile rândunicii sunt un adaos de greutate la trupul ei, însă tocmai datorită acestei greutăţi, trupul rândunicii se face uşor şi poate să străbată văzduhul. |
|
|
Viaţa omului în lume |
29 decembrie 2011 |
|
Seminţele, atunci când sunt aruncate în pământ, pătimesc foarte multe în timpul iernii, până primăvara când vor răsări. Suferă frig, zăpadă, ploi şi multe altele. La fel se întâmplă şi cu omul care se află în lumea aceasta. Este precum sămânţa îngropată şi chinuită care va trebui să răsară în primăvara veşnică a celeilalte vieţi. |
|
|
Povestea lui Moş Crăciun |
28 decembrie 2011 |
|
|
|
|
Sfântul Arhidiacon Ştefan |
27 decembrie 2011 |
|
În a treia zi de Crăciun, creştinii îl sărbătoresc pe Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan. Sfântul Arhidiacon Ştefan era evreu de neam şi a trăit în Ierusalim. După pogorârea Sfântului Duh, Sfinţii Apostoli au ales şapte bărbaţi plini de credinţă pentru a fi diaconi, slujitori la adunările şi slujbele primilor creştini. Ştefan a fost ales cel mai de seama dintre aceştia. Prigonit de evrei şi acuzat că huleşte şi strică Legea, el a arătat, cu dovezi din Scripturi, că Legea se împlineşte prin Hristos, Mesia cel anunţat de profeţi. Scos afară din cetate, Sfântul Arhidiacon Ştefan a fost ucis cu pietre în anul 33, deschizând lungul şir al mucenicilor (martirilor) creştini. În pragul lapidării, el a avut vedenia cerurilor deschise şi a Fiului Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Iar când pietrele îl covârşeau, el a strigat cu glas mare: "Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu!", pentru ca apoi, căzut în genunchi, să-şi dea duhul zicând: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!". Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea Sfântului Ştefan, căci pe locul unde a fost ucis el se afla un tânăr care se numea Saul, fariseu din Tarsul Ciliciei, care păzea hainele celor care aruncau cu pietre în Ştefan, cel care va deveni din cel mai mare prigonitor al creştinilor, Apostolul Neamurilor. În drumul spre Damasc, unde se ducea să prigonească creştinii de acolo, Mântuitorul Hristos se arată lui Saul întrebându-l pentru ce Îl prigoneşte şi atunci are loc momentul transformării inimii lui Saul în "vas curat şi cinstit", devenind marele apostol al omenirii, Sfântul Apostol Pavel. Iată că Mântuitorul a făcut din el stâlpul creştinătăţii şi propovăduitorul neînfricat al lui Hristos Cel înviat din morţi. Ştim că el însuşi şi-a săvârşit mucenicia la Roma. Iată taina cea mare, iată cum îşi apără Domnul Hristos Biserica şi pe credincioşii Săi. Unul era răpus de loviturile pietrelor, iar altul se ridică să predice cuvântul Evangheliei cu riscul vieţii sale. La biserica ridicată în cinstea Sfântului Ştefan pe colina de la capătul Văii Iosafat vin şi se roagă numeroşi creştini din toate părţile lumii. În apropierea bisericii se află una din cele şapte porţi ale Cetăţii şi care poartă numele Sfântului Ştefan, indicând astfel poarta prin care a fost scos din Cetate şi ucis cu pietre. Numele de Ştefan este de origine grecească şi înseamnă "coroană", "ghirlandă" sau "cunună". |
|
|
Pruncul Împărat |
26 decembrie 2011 |
|
|
|
|
Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos - 2011 |
25 decembrie 2011 |
|
„Naşterea
Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei.
(Troparul Naşterii Domnului - glas 4)
„Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte, şi pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slăvesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci”
(Condacul Naşterii Domnului - glas 3)
|
|
|
Jertfa dragostei |
24 decembrie 2011 |
|
|
|
|
Din inimioară |
23 decembrie 2011 |
|
|
|
|
Dragă Moş Crăciun |
22 decembrie 2011 |
|
|
|
|
Albă ca Zăpada şi cei 12 pitici |
21 decembrie 2011 |
|
|
|
|
Demisie |
20 decembrie 2011 |
|
|
|
|
Înţelepciunea divină |
19 decembrie 2011 |
|
Oamenii cei înţelepţi ştiu cât pot duce animalele lor şi nu le încarcă cu poveri mai mari decât pot ele duce, nici olarul nu lasă la cuptor lutul mai mult decât este necesar. N-ar fi oare deci o nesocotinţa să credem că Dumnezeu, Care e Însuşi iubire, pune pe umerii noştri o povară mai mare decât am putea-o noi suporta şi că ne lasă în focul suferinţelor mai mult decât ne-ar fi nouă spre folos?! |
|
|
Fecioara va naşte... |
18 decembrie 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica dinaintea Naşterii Domnului Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Demnitatea |
17 decembrie 2011 |
|
Pe vremea revoluţiei franceze şi clerul a fost mult încercat. Preoţi erau ucişi fără cruţare. Unul dintre preoţi, părăsind Parisul a încercat să se refugieze în satul său natal. Zbirii revoluţiei însă, descoperindu-l l-au dus înaintea judecăţii. Judecătorul, văzându-l că este bătrân i-a spus: - Legea lasă neatinşi pe preoţii care au trecut de şaizeci de ani. Dumneata ce vârstă ai? - Am cincizeci şi nouă şi nouă luni şi sunt încă sănătos. - Dar dumneata arăţi a avea peste şaizeci de ani. Spune că ai şaizeci de ani şi te vom lăsa liber. - Aceasta nu o pot face - a spus preotul - deoarece aş spune o minciună, lucru pe care nu l-am făcut în viaţa mea. Şi astfel, cinstitul preot a fost condus la moarte… |
|
|
Vanitatea |
16 decembrie 2011 |
|
Precum cireşul nu aduce rod
înainte de a-şi scutura floarea, tot aşa şi omul nu poate aduce
roade duhovniceşti până când nu-şi scutură vanitatea trupească şi
împopoţonarea din afară. |
|
|
Păcătosul îl urăşte pe cel drept |
15 decembrie 2011 |
|
Omul îl urăşte pe cel care-i cunoaşte păcatul. Mai întâi se teme de el, apoi îl urăşte. Când omul află că cineva îi cunoaşte păcatul, mai întâi îl cuprinde frica de acela. Frica se preschimbă curând în ură. Iar ura întunecă totul. Acelaşi lucru se întâmplă în sufletul omului care îşi dă seama că a săvârşit un păcat faţă de Dumnezeu sau că Dumnezeu cunoaşte păcatul lui. Mai întâi îl cuprinde teama de Dumnezeu; teama, în curând, se preschimbă în ură faţă de Dumnezeu. Iar ura întunecă totul. Orbit de ură pentru oameni, omul se gândeşte la ucidere. Însă deoarece uciderea lui Dumnezeu nu este cu putinţă, atunci omul orbit de ură pentru Dumnezeu face, în loc de ucidere, ceva ce i se pare acelaşi lucru: îl tăgăduieşte pe Dumnezeu. Însă acest lucru se aseamănă doar sinuciderii. (Sfântul Nicolae Velimirovici - Învăţături despre bine şi rău) |
|
|
Virtutea |
14 decembrie 2011 |
|
Virtutea este întotdeauna expusă prigoanelor; dar aceste prigoane se sfârşesc cu mare slavă. Precum într-o scară prima treaptă este ridicarea de la pământ, tot astfel şi în viaţa duhovnicească începutul propăşirii este îndepărtarea de rău. Deci, abţinerea de la rău, nu este decât prima treaptă spre o viaţă mai virtuoasă. Dar pentru a dobândi mântuirea nu este suficient doar a te mărgini la a nu mai face răul, ci trebuie să te străduieşti să împlineşti binele, chiar numai binele: ,,Fugi de rău - spune Psalmistul - şi fă binele” (Ps. 34, 15). După cum e păcat să faci răul, tot astfel e păcat şi să nu faci binele. Nu numai săvârşirea răului, ci şi lăsarea faptei bune va fi pedepsită la Judecata lui Dumnezeu. |
|
|
Lenea |
13 decembrie 2011 |
|
După moartea domnitorului Mircea cel Bătrân, la tron i-a urmat Vlad Ţepeş. Acesta era un om ciudat, isteţ dar şi crud la faptă, neostenit la lucru. Ca să bage spaima în leneşi, pedeapsa cea mai aspră a lui Ţepeş era ,,ţeapa”, de unde i s-a şi dat numele de ,,Ţepeş”. Ţeapa a băgat o aşa spaimă şi între tâlhari, că în vremea aceea puteai să laşi noaptea în mijlocul drumului o pungă plină cu bani, că nimeni nu se atingea de ea. Nimeni nu punea mâna pe averea altuia sau a statului. Dreptatea şi munca cinstită domneau în toată ţara. Vodă Vlad-Ţepeş era un om aprig şi-i plăcea rânduiala în toate. Într-una din zile, Vodă Vlad a întâlnit un sătean, care avea o cămaşă scurtă, zdrenţăroasă şi ruptă de i se vedeau şoldurile prin ea. S-a mâniat tare Măria Sa când l-a văzut pe bietul ţăran şi a poruncit ca degrabă să vină la el, iar după ce a venit l-a întrebat: - Măi omule, tu eşti însurat? - Însurat, Măria Ta!... - Nevasta ta trebuie să fie una din cele căruia nu-i prea place munca. Cum de nu-ţi coase ea cămaşa aceasta ca să îţi acopere şi ţie coapsele? Şi apoi de ce nu ţi-o spală şi ţie să o poţi purta curată pe tine? Atunci ţăranul a recunoscut că nevasta lui era cam leneşă, cam haimana şi că mai iubea şi băutura. - Dacă aşa stau lucrurile, femeia ta nu este vrednică să trăiască în ţara mea, s-a enervat atunci Ţepeş, cu ochii scânteind de mânie şi îndată a poruncit să fie trasă în ţeapă. Se spune că toate femeile care au văzut una ca aceasta, lucrau de dimineaţa până seara şi purtau mare grijă de bărbaţii şi copiii lor. Nicio femeie nu mai mergea la cârciumă, nicio femeie nu mai umbla haimana. Fiecare se temea să nu cadă în urgia lui Ţepeş Vodă. |
|
|
Credinţa şi faptele credinţei |
12 decembrie 2011 |
|
Se spune că odată un creştin a căzut într-o prăpastie şi s-a agăţat de un arbust, rămânând suspendat deasupra hăului. A început să se roage cum n-o mai făcuse vreodată: „Doamne scapă-mă!”. Dumnezeu i-a răspuns, întrebându-l: - Ai mers la Biserică? - Am mers ori de câte ori am putut, dat promit să nu lipsesc în nici-o duminică dacă mă scapi de aici. - Eşti un om bun? Iţi ajuţi semenii? - Da, cred că da, dar voi dărui şi mai mult în viitor, numai scapă-mă de pe această stâncă? - Crezi în Mine, l-a întrebat în fine Dumnezeu? - Da, Doamne, cred cu toată fiinţa mea, am încredere totală în Tine. - Atunci, dă drumul crengii. La acest îndemn, creştinul nostru a amuţit. Acum trebuia să-şi arate credinţa lui nemărginită în Dumnezeu pe care o mărturisea cu gura. Acum trebuia să-şi arate prin fapte încrederea totală în pronia lui Dumnezeu. Ce s-a întâmplat mai departe, istorioara nu spune, dar sunt tentat să cred că acel creştin este şi acum suspendat deasupra prăpastiei. Să medităm adânc la această istorioară şi să ne gândim ce am fi făcut noi dacă eram în aceeaşi situaţie. |
|
|
Cina împăratului |
11 decembrie 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXVIII-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Neînţelepciunea omenească |
10 decembrie 2011 |
|
Un preot istorisea odată următoarea întâmplare: Am fost chemat la căpătâiul unui om bolnav. Pe lângă sărăcia lucie care se vedea la tot pasul, aerul din camera celui bolnav devenise irespirabil. În jurul celui bolnav se mai aflau şi vreo zece vecini care veniseră să-l cerceteze şi să-l mângâie în suferinţa sa însă… mai mult îl îmbolnăveau. Vorbele lor erau auzite şi de către cel bolnav şi sunau cam aşa: „e precum un mort”, „ce galben e săracul!”, „ar trebui preotul să-l împărtăşească”. Bolnavul, între timp îşi pierduse cunoştinţa. Privindu-l, am înţeles ce era de făcut. Nu era pe moarte. M-am dus la fereastră şi am deschis-o, am poftit afară pe guralivii vecini, am cerut să mi se aducă o cărămidă încinsă pe care am vărsat apoi nişte oţet, am afumat odaia pentru dezinfectare, am aerisit bine şi l-am trezit pe cel bolnav. În scurt timp acesta a respirat uşurat, aerul curat l-a înviorat, razele soarelui de primăvară i-au dat putere şi în câteva săptămâni bolnavul a devenit cu desăvârşire sănătos. |
|
|
Să nu duci pe altul în păcat |
9 decembrie 2011 |
|
Păzeşte-te de păcat; dar să nu fi nici altora pricină de păcat. Se povesteşte că un împărat, mare prigonitor al creştinilor, a trecut odată prin munţi, mergând la vânătoare şi că a dat acolo peste doi monahi creştini. Monahii, văzând şi recunoscând pe împăratul prigonitor, au luat-o la fugă. Însă soldaţii împăratului i-au ajuns şi i-au dus înaintea împăratului. După o discuţie îndelungată, împăratul le-a pus următoarea întrebare: - Dacă sunteţi creştini şi nu vă temeţi de moarte, precum mărturisiţi voi înşivă, atunci de ce fugiţi? - Nu fugim, răspunseră monahii, pentru că ne este frică de moartea noastră; ci pentru că ne e frică să nu fim pricina morţii tale. (Sfântul Nicolae Velimirovici - Învăţături despre bine şi rău) |
|
|
Invidia câinilor |
8 decembrie 2011 |
|
Un câine lătra răutăcios după o maşină ce trecea în mare grabă pe drum şi de ciudă căuta să-i muşte roţile. - Dar ce te-ai înfuriat aşa - l-a întrebat atunci un bou care se întorcea liniştit de la păşune? Văd că maşina nu ţi-a făcut nimic, aşa tu ce ai cu ea? - Cum nu mi-a făcu nimic, l-a întrebat câinele mormăind şi scrâşnind din dinţi? Nu vezi că ea merge înainte, pe când eu tot îi rămân în urmă?
La fel şi omul invidios, slăbeşte văzând pe vecinul său că îi merge bine, că merge înainte, şi nu mai poate de ciudă şi de necaz văzând că ceilalţi sunt mulţumiţi şi o duc mai bine. |
|
|
Sfânta Filofteia |
7 decembrie 2011 |
|
|
|
|
Sfântul Ierarh Nicolae |
6 decembrie 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Praznicul Sf. Ierarh Nicolae
|
|
|
Perseverenţa |
5 decembrie 2011 |
|
E greu să ai de-a face cu un om căpos, cum se zice popular. De cele mai multe ori este un defect, mai ales atunci când te încăpăţânezi din orgoliu. Poate fi însă şi o calitate. Tot un soi de încăpăţânare este şi perseverenţa: să nu renunţi să mergi pe un drum chiar dacă te împiedici şi cazi. Dar perseverenţa nu are de-a face cu orgoliul, ci cu credinţa şi cu optimismul. Omul care nu renunţă, oricâte obstacole i s-ar ridica în faţă, crede cu tărie că poate ajunge la capăt şi are în minte doar speranţa izbânzii. Pentru aceasta îţi trebuie un caracter puternic. Sunt multe exemple celebre de perseverenţă. Aţi auzit de Thomas Edison, inventatorul becului electric. Probabil nu ştiaţi, însă, că profesorii lui Thomas Edison spuneau despre el că e prea prostuţ ca să înveţe ceva. A fost concediat de la primele două locuri de muncă ale sale, fiind considerat neproductiv. Ca inventator, a făcut 1000 de invenţii lipsite de succes, înainte de a reuşit să inventeze becul. Întrebat de un reporter cum s-a simţit să eşueze de 1000 de ori, Edison a spus: „Nu am eşuat de 1000 de ori. Becul a fost o invenţie cu 1000 de paşi.” Să perseverăm şi noi, mai ales în plan spiritual, luptând cu omul cel vechi, pas cu pas. |
|
|
Femeia gârbovă |
4 decembrie 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXVII-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Iubirea părintească |
3 decembrie 2011 |
|
Un tată, avea un fiu atât de decăzut, încât acesta îşi propusese să îşi ucidă părintele pentru a ajunge mai repede la avere. Când însă tatăl s-a convins de această intenţie a fiului său, într-o zi, luându-l de mână, a mers cu el până într-o pădure unde nu călcase picior de om. Apoi, ajunşi acolio, tatăl îi spuse fiului: - Fiule, te iubesc atât de mult, încât te-am adus până aici, ca să mă poţi omorî fără să te poată şti cineva. O astfel de iubire a tatălui său a schimbat calea cea rea apucată de nerecunoscătorul fiu, care, căzându-i la picioare, cu lacrimi în ochi, şi-a cerut iertare promiţându-i că se va şi îndrepta. |
|
|
Nuca şi rugăciunea |
2 decembrie 2011 |
|
O femeie credincioasă, care se ruga zilnic, s-a gândit într-o zi: ce-ar fi să-şi numere rugăciunile? Şi pentru a ţine numărul rugăciunilor, a apelat la o metodă simplă. De fiecare dată când se aşeza în genunchi la rugăciune, punea într-un coş o nucă. Avea o livadă cu nuci, aşa că avea la îndemână multe asemenea fructe cu care să-şi ţină socoteala rugăciunilor. Cu timpul, femeia a umplut mai multe coşuri în urma rugăciunilor sale. Era foarte mândră când le privea. Erau dovada credinţei ei arzătoare. Într-o noapte a visat un înger care i-a spus să schimbe metoda. Când avea să spună o rugăciunea, să spargă o nucă din cele adunate, dar să înceapă cu coşul pe care l-a umplut cel mai de demult. Femeia a luat cuvintele îngerului ca pe sfatul lui Dumnezeu şi a făcut întocmai. Numai că nucile pe care le spărgea erau toate seci. Atunci şi-a dat seama că timpul lăsase fructele fără miez, şi a înţeles că acelaşi lucru se petrecuse şi cu rugăciunile ei spuse doar pentru a fi contabilizate. Pericolul acesta îl paşte pe orice om care pune mai mare preţ pe formă decât pe fond. |
|
|
Pentru 1 Decembrie 2011 |
1 decembrie 2011 |
|
|
|
|
vezi şi |
|
