|
DOMNUL
IISUS NE CHEAMĂ
Domnul
nostru Iisus Hristos a chemat la sine pe Sfinţii săi Apostoli şi Ucenici
şi pe toţi cei care şi-au dorit să-L urmeze fidel ca să moştenească
împărăţia cerurilor. De două mii de ani Biserica dreptmăritoare, prin
slujitorii săi: episcopi, preoţi şi diaconi, cheamă pe oameni să-i
urmeze lui Hristos şi să aştepte a doua venire a Lui într-o desăvârşită
sfinţenie.
„...la
miezul nopţii s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru
întâmpinarea lui !”
(Mt.
25,6)
„Pentru
ce tu omule, M-ai lăsat pe Mine ?
Pentru
ce de la Cel ce te-a iubit te-ai întors?
Pentru
ce iarăşi te-ai lipit de vrăjmaşul ?
Adu-ţi
aminte că pentru tine din cer M-am pogorât,
Adu-ţi
aminte că pentru tine, trup M-am făcut,
Adu-ţi
aminte că pentru tine din Fecioară M-am născut,
Adu-ţi
aminte că pentru tine am pruncit,
Adu-ţi
aminte că pentru tine, M-am smerit,
Adu-ţi
aminte că pentru tine, pe pământ am vieţuit,
Adu-ţi
aminte că pentru tine, goniri am răbdat,
Adu-ţi
aminte că pentru tine, grăiri de rău, ocări, batjocuri, necinste, răni,
scuipări, loviri cu pumnii, luări în râs şi patimi de necinste am
primit,
Adu-ţi
aminte că pentru tine, cu cei fără de lege M-am socotit,
Adu-ţi
aminte că pentru tine, cu moarte de ocară am murit,
Adu-ţi
aminte că pentru tine, am fost îngropat,
M-am
pogorât din ceruri, ca pe tine să te sui la ceruri,
M-am
smerit, ca pe tine să te înalţ,
Am
sărăcit, ca pe tine să te proslăvesc,
M-am
rănit, ca pe tine să te vindec,
Am
murit, ca pe tine să te înviez,
Tu ai
păcătuit, iar Eu păcatul tău asupra Mea l-am luat,
Tu cel
vinovat, iar Eu munca am primit,
Tu cel
datornic, iar Eu datoria am plătit,
Tu spre
moarte osândit, iar Eu pentru tine am murit,
Căci la
aceasta M-au tras dragostea şi milostivirea Mea,
Pentru
că Eu n-am putut răbda ca să pătimeşti tu acest fel de nenorocire.
Deci tu
pe această a Mea dragoste o treci cu vederea ?
Că în
loc de dragoste, cu urâciune îmi răsplăteşti,
În
locul Meu iubeşti păcatul,
În
locul Meu, slujeşti patimilor. Dar ce ai aflat întru Mine vrednic de
întoarcere, de nu voieşti a veni către Mine ?
De
voieşti binele tău - tot binele este la Mine.
De
voieşti fericire - toată fericirea este la Mine.
De
voieşti frumuseţe, cine este mai frumos decât Mine?
Au bun
neam voieşti ? Dar cine este mai din bun neam decât Fiul lui Dumnezeu şi
al Fecioarei?
Au
voieşti înălţime ? Dar cine este mai înalt decât Împăratul Cerului ?
Au
voieşti slavă ? Dar cine este mai slăvit decât Mine ?
Au
voieşti bogăţie ? Dar la Mine este toată bogăţia !
Au
voieşti înţelepciune ? Dar Eu sunt înţelepciunea lui Dumnezeu.
Au
voieşti prietenie ? Da cine este mai iubit şi mai iubitor decât Mine,
Care Mi-am pus sufletul pentru toţi ?
Au
ajutor cauţi ? Dar cine îţi va ajuta afară de Mine ?
Au
doctor cauţi ? Dar cine te va vindeca afară de Mine?
Au
veselie cauţi ? Dar cine te va veseli afară de Mine ?
Au
mângâiere cauţi ? Dar cine te va mângâia afară de Mine ?
Au
cauţi odihna ? Întru Mine vei afla odihna sufletului tău.
De
cauţi pace, Eu sunt pacea sufletului tău
De
cauţi viaţa, întru Mine este izvorul vieţii
De
cauţi lumina, Eu sunt lumina lumii.
De
cauţi adevărul, Eu sunt adevărul.
De
cauţi calea, Eu sunt calea.
De
cauţi povăţuitor spre cer, Eu sunt povăţuitor credincios.
Atunci
pentru ce nu voieşti a veni către Mine?
Au
doară nu îndrăzneşti a te apropia ? Dar către cine mai cu înlesnire este
apropierea ?
Au a
cere te sfieşti ? Dar cine a cerut de la Mine cu credinţă şi nu i-am dat
?
De nu
te lasă pe tine păcatul, Eu pentru păcătoşi am murit.
De te
tulbură pe tine mulţimea păcatelor, la Mine este mai multă milostivire,
căci am zis: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi (cu păcate)
şi Eu vă voi odihni pe voi.“
(Mt.
11,28)
(Prea
Sfinţitul Episcop Tihon al Voronejului)
„Veniţi
după Mine şi vă voi face pescari de oameni“.
(Mt.
4,19)
„Veniţi
la nuntă“.
(Mt.
22,4)
„Veniţi
şi vă adunaţi la ospaţul cel mare al lui Dumnezeu“.
(Apoc.
19,17)
„Veniţi, că iată toate sunt gata“.
(Lc.
14,17)
„Fericiţi cei chemaţi la cina nunţii Mielului !“
(Apoc.
19,9)
„Deci,
nu te ruşina de a mărturisi pe Domnul nostru...El ne-a mântuit şi ne-a
chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după a Sa hotărâre
şi după harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de
începutul veacurilor“.
(Tim.
8-9)
„Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia cea
pregătită vouă de la întemeierea lumii“.
(Mt.
25,34)
AMIN ! |