CUVINTE SIMPLE PENTRU OAMENI SIMPLI

Fii ca albina!

31 ianuarie 2012

 

Un tânăr l-a întrebat pe duhovnicul său:

- Aş vrea să cunosc cât mai multe despre credinţă şi religie. Am citit multe cărţi, dar nu ştiu care sunt adevărate şi care nu. Unele spun într-un fel, celelalte altfel, eu ce să mai cred?

- Fiule, cea mai mare ispită este cea care îţi încearcă credinţa cu tot felul de idei frumos spuse, dar golite de duh. Ţi-ar plăcea ca cineva să-ţi dăruiască un măr tare frumos, dar când vrei să-l mănânci să vezi că înăuntru-i tot viermănos şi stricat? Ar mai fi mărul acela bun de ceva? Aşa sunt şi unele cărţi: ţin mintea ocupată cu tot felul de idei, dar nu hrănesc şi sufletul.

Citeşte cât mai mult, dar caută să fii asemenea albinelor, ce trec din floare în floare şi culeg doar nectarul, nu şi alte lucruri inutile. Culege şi tu, la rândul tău, nectarul cărţilor, caută ce-i folositor în ele şi, de vei şti să găseşti adevărul în cărţi, vei şti să-l găseşti şi în viaţă.

Păgânii spun că religia, credinţa nu este logică. Dar, de fapt, credinţa este mai presus de logică. Mintea noastră judecă după cele lumeşti şi nici pe acestea nu-i în stare să le cuprindă. Cele cereşti nu pot fi găsite astfel. Nu căuta cu mintea ceea ce trebuie să cauţi cu sufletul, fiindcă cele ale sufletului numai cu sufletul le poţi afla. Şi ţine minte: degeaba citeşti despre credinţă, dacă nu trăieşti în credinţă!

"Fără Dumnezeu nu este posibil a-L cunoaşte pe Dumnezeu."

 

Sfinţii Trei Ierarhi

30 ianuarie 2012

          Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Praznicul Sf. Trei Ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan

                                                           

 

Texte alternatif

 

Femeia cananeancă

29 ianuarie 2012

          Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XVII-a după Rusalii

                                                              Descarcă predica în format "doc"

 

 

 

De ce sufăr eu, Doamne?!

28 ianuarie 2012

 

Un om cuprins de suferinţe, îşi înălţă cugetul către Dumnezeu şi zise:

- De ce sufăr atât de mult eu, Doamne?

Atunci  auzi în cugetul său glasul lui Dumnezeu care-i zise:

- Tu suferi, ca să se poată desprindă sufletul tău din tina aceasta. Dacă nu ai suferi, ai iubi tina (pământul) şi ai putrezi şi tu. Şi Eu, nu vreau aceasta! Tu suferi ca să te deprinzi cu UMILINŢA. De n-ar fi aşa, te-ai mândri şi pierdut ai fi pe vecie. Şi Eu nu vreau să te pierd! Tu suferi ca să preţuieşti şi să practici MILOSTENIA. Dacă n-ai suferi, n-ai cunoaşte-o şi ai trăi o viaţă zadarnică. Şi Eu vreau să duci o viaţă plină de roade (fapte bune)! Tu suferi ca să-ţi întăreşti CREDINŢA! Altfel ai fi leneş şi înclinat spre ispite. Şi Eu te vreau să priveghezi, ca să nu te pierd! Suferi ca să te contopeşti cu Fiul Meu, Care este Mântuitorul tău, pe Care L-am trimis în lume pentru mântuirea tuturor celor care Îi vor împlini poruncile.

Aşa a grăit Dumnezeu în cugetul omului, iar omul care suferea a zis:

- Mă voi strădui, Doamne, să trec prin toate suferinţele mele împreună cu Tine!

 

Sfântul Macarie şi îngerul Domnului

27 ianuarie 2012

 

Odată, la Avva Macarie Egipteanul a venit un înger trimis de Dumnezeu, şi i-a spus:

- Macarie, nu te teme de atacurile nevăzuţilor vrăjmaşi, căci Bunul Dumnezeu nu Se va întoarce de la tine şi nu va înceta să te întărească! Fii cu bărbăţie şi întăreşte-te! Cu vitejie înfrânge începătoriile şi puterile potrivnice - demonii! Dar să nu te înalţi întru nevoinţele tale, ca să nu te părăsească ajutorul lui Dumnezeu şi să nu cazi în mare primejdie.

Şi Sfântul Macarie i-a răspuns întru mulţime de lacrimi:

- Cu ce să mă înalţ, când sufletul meu se hrăneşte cu urâtul miros al necuratelor gânduri insuflate de viclenii demoni?

 

În acest caz foarte ziditor este faptul că, chiar şi acest minunat sfânt, nu a fost ocolit de necuratele gânduri, pe care însă le-a învins. Ele însă au fost îngăduite pentru a-l smeri. Căci altfel, cu toate nevoinţele şi izbânzile sale duhovniceşti, dacă s-ar fi mândrit, el ar fi căzut, oricât de sus l-ar fi ridicat acestea!     

 

Răcliţa smereniei

26 ianuarie 2012

 

Toţi Sfinţii Părinţi ne sfătuiesc să zăvorâm comorile noastre duhovniceşti în tainica răcliţă (lădiţă) a smereniei, încuind-o cu cheiţa tăcerii.

Dacă posteşti - sfătuiesc ei - urmează Evanghelia, taci şi nu te lăuda înaintea oamenilor. Atunci postul tău îţi va aduce folos, te va curăţa şi te va pregăti pentru ospăţul cel duhovnicesc din Împărăţia Cerurilor.

Dacă te rogi, nu fi ca făţarnicii, cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor…, să se roage ca să se arate oamenilor!  (Mt. 6, 5). Aceştia vor primi din lada lumii plata lor aici, pe pământ, şi nu mai au ce să aştepte în cer.

Dacă faci milostenie, ,,să nu ştie stânga ta, ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie!” (Mt. 6, 3-4)

Într-un cuvânt, fă binele, însă nu te gândi la el, ci uită-l. Uitarea faptelor bune este cea mai lipsită de primejdie păstrare a lor, după spusele Sfântului Ioan Gură de Aur.

 

Ca la circ

25 ianuarie 2012

 

La circuri, şerpii cei mari sunt ţinuţi cu o oarecare măiestrie. În fundul unei lăzi, este aşezată o pernă moale, moale de tot. Peste ea, încolăcit, stă şarpele, îmbuibat de mâncare. Peste el, alte perne de puf. Deasupra, capacul lăzii. Acolo locuieşte şarpele - rob al lăcomiei - între perne moi, zăvorât în lada cu câteva găuri, pe unde intră aerul cel greu mirositor al circului.

Lacom, el nu ştie altceva decât să mănânce, pentru ca mai apoi, el să cadă în nesimţire. Lăcomia l-a făcut să-şi piardă libertatea, aerul proaspăt, pădurile verzi, soarele, făcându-l rob al circului cu miros greu, fără soare, fără viaţă… Lui nu-i pasă: are ce să mănânce, stă în puf şi i se pare că e cu totul liber. Adevărul însă, este că stă zăvorât. E ca şi mort, deşi încă mai trăieşte. Într-o zi, aceleaşi perne moi îi vor odihni leşul.

Nu sunt oare şi oameni lacomi precum şarpele acesta, care trăiesc în puf, îmbuibaţi de mâncăruri şi băuturi, îmbuibaţi de tot felul de plăceri, în circul lumii acesteia?  Nu-şi închipuie şi ei, precum şi şarpele acesta, că sunt liberi, deşi sunt cu totul zăvorâţi în iadul păcatului? Robi ai pântecelui nesăţios, ei nu se gândesc că mâine vor deveni şi ei hrană lacomilor viermi… Omul, care este scânteie de Dumnezeire, oare n-ar trebui să se deosebească de animale?

 

Meseriaşul capricios

24 ianuarie 2012

 

La Veniamin Franklin, inventator american (1706-1790), s-a prezentat într-o zi un meseriaş, plângându-se de cariera sa care nu îl mai mulţumea deloc.

- Pentru ce, l-a întrebat Franklin?

- Îmi aduce un venit prea mic, a fost răspunsul aceluia.

- Atunci află că eşti un om lacom!

Acela însă a continuat a se plânge:

- Este şi obositoare…

- Atunci trebuie să-ţi spun că eşti şi un om leneş.

- Nu-mi face nici măcar cinste…

- Ei măi omule, pe lângă toate acestea, evident e faptul că eşti şi vanitos, mândru şi orgolios!...

 

Lectura bună

23 ianuarie 2012

 

Un păgân pentru a combate creştinismul, citise foarte amănunţit cărţile Noul Testament. Urmarea a fost însă, că sufletul lui s-a umplut de o dragoste atât de mare pentru Hristos, încât la foarte scurt timp el s-a încreştinat, dorind cu multă râvnă să Îi urmeze toate învăţăturile Sale.

Aşadar, lectura bună îl poate însufleţi pe om spre lucrurile cele bune. În schimb, lectura cea dăunătoare şi toate informaţiile nefolositoare de la televizor şi de pe internet, pot duce la pierderea multor suflete; şi se cam văd rezultatele… 

 

Zaheu Vameşul

22 ianuarie 2012

          Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXXII-a după Rusalii

                                                              Descarcă predica în format "doc"

 

 

 

Mâna care dă

21 ianuarie 2012

 

Ne putem ajuta aproapele nu numai cu aur şi argint. Dacă nu fiecare dispune de bani, în schimb tot omul bătrân sau tânăr, bogat sau sărac, poate oferi un strop de căldură sufletească, poate alina suferinţa celui ce trăieşte în singurătate, cu un cuvânt bun, cu o compasiune frăţească. Nicio pornire bună a inimii nu va trece neluată în seamă de ochii Celui care a făgăduit răsplata, fie şi numai pentru un pahar cu apă oferit cu dragoste.

Mântuitorul a fost mai sărac decât cei mai mulţi dintre noi. Nu avea nici bani, nici ungher unde să-Şi plece capul, şi totuşi cât de bogat, cât de generos este izvorul de iubire şi de compasiune pe care l-a revărsat asupra întregii omeniri?! Ce exemplu viu şi la îndemâna oricui ne oferă Hristos în timpul vieţii Sale pământeşti prin ajutorul de fiecare clipă dat celor aflaţi în suferinţă!

Să păşim şi noi împreună cu Sfinţii Săi Apostoli şi să nu pregetăm să dăruim tot ce avem. Având mereu dinaintea ochilor chipul dumnezeiescului nostru Învăţător, vom găsi cu ajutorul Lui, de bună seamă, puterea şi priceperea de a-L imita după puteri, fie şi în cea mai modestă măsură.

 

Puterea pocăinţei

20 ianuarie 2012

 

Ucenicul Sfântului Antonie cel Mare, avva Pavel cel simplu, s-a dus odată la o mănăstire. La vremea slujbei n-a intrat în biserică, ci s-a oprit lângă poartă, observându-i cu atenţie pe toţi fraţii ce intrau; căci primise de la Dumnezeu darul străvederii, putând vedea starea sufletească a fiecăruia, aşa cum noi lesne vedem înfăţişarea semenilor noştri.

Aşadar, vedea îndreptându-se spre biserică mulţi fraţi cu chip strălucitor şi privire luminoasă, fiind chiar însoţiţi de îngeri. La un moment dat însă, s-a apropiat un biet frate, însoţit de mulţime de demoni, în timp ce îngerul său păzitor stătea trist, departe de el.

Văzându-l în această stare, Sfântul Pavel lăcrimă şi, cuprins de mare tristeţe, se lovea cu pumnii în piept. Privindu-l, călugării se mirau foarte de felul cum se purta, şi-l rugau să intre în biserică. El însă stăruia; aşa că rămase afară, rugându-se şi jelindu-se, din pricina decăderii fratelui aceluia.

La sfârşitul slujbei, avva Pavel a început iar a-i privi atent pe toţi călugării ce ieşeau din biserică. La un moment dat, îl văzu şi pe acel frate de care am spus mai sus. Acum însă chipul îi era luminat, îngerul păzitor se apropiase de el, în timp ce demonii, cuprinşi de întristare, se ţineau la distanţă. Văzând acestea, sfântul ce avea darul străvederii, dând slavă lui Dumnezeu, strigă:

- O, necuprinse sunt iubirea de oameni şi bunătatea lui Dumnezeu!

Apoi i-a adunat pe toţi călugării din mănăstire şi le-a povestit ce-a văzut înainte de începerea slujbei şi ce-a văzut la sfârşitul ei. După aceea l-a rugat pe-acel frate să povestească ce se întâmplase şi cum Dumnezeu i-a dăruit acea minunată schimbare. Iar el, înaintea tuturor, a început să mărturisească acestea:

- Eu sunt un om păcătos şi multă vreme am trăit în desfrânare. Astăzi însă, intrând eu în biserică, l-am auzit pe Prorocul Isaia sau, mai bine zis, pe Însuşi Dumnezeu, grăindu-mi prin gura aceluia: "Spălaţi-vă şi curăţaţi-vă! Scoateţi din inimile voastre păcatele şi Eu ca zăpada vă voi albi." Auzind, aşadar, cuvintele acestea, înduioşat foarte tare, am suspinat şi am grăit către Domnul: "Tu Care ai venit în lume ca să-i mântuieşti pe cei păcătoşi, ceea ce ai promis prin prorocul Tău, îndeplineşte-mi şi mie, nefericitul şi nevrednicul. Îţi dau cuvântul meu că de-acum înainte nimic rău nu voi mai făptui! Lepăd toată nelegiuirea. Promit că-Ţi voi sluji de-aici înainte cu inimă curată. Primeşte, Doamne, pocăinţa mea şi stăruinţa mea de-a mă ţine departe de-acum de tot păcatul!"

Auzind spovedania fratelui lor, călugării, mişcaţi din cale-afară, într-un glas, au dat slavă lui Dumnezeu.

                                                                                                                       (Pateric)

 

Pe cine să slujim mai întâi

19 ianuarie 2012

 

Un rege avea un servitor ce îl slujea cu multă credinţă, însă pe cât de mult îl iubea pe stăpânul lui, regele, pe atât de mult, acest servitor, îl neglija pe Stăpânul Stăpânilor, pe Dumnezeu.

Ajuns la bătrâneţe, servitorul s-a îmbolnăvit de moarte. Şi, într-o zi, iată că regele îi face cinstea de a-l vizita, întrebându-l ce dorinţă mai fierbinte are, deoarece voia să i-o împlinească…

Atunci, servitorul l-a rugat pe rege să îi prelungească viaţa cu numai o zi.

La auzul acestei dorinţe a servitorului său, cu multă tristeţe în suflet, regele i-a spus că acest lucru nu stă în puterea sa, ci stă numai în puterea lui Dumnezeu…

La aflarea acestora, credinciosul servitor a început a vărsa amare lacrimi exclamând:

- O, nebunul de mine! Toată viaţa am slujit regelui pământesc, care nu-mi poate lungi viaţa cu nici măcar cu o zi, uitând cu totul de Împăratul Ceresc. Vai, dacă Îl serveam pe Acesta din urmă, nu numai că mi-ar fi putut lungi viaţa pământească, ci mi-ar fi asigurat şi veşnica fericire!

 

Darul discernământului

18 ianuarie 2012

 

Părintele Andreas, proegumenul Sfintei Mănăstiri Sfântul Pavel, care l-a cunoscut foarte bine ca părinte duhovnicesc pe vestitul părinte Kordatos (1859-1940), stareţ al Sfintei Mănăstiri Karakallou, povestea acestea:

Când eram mai tânăr, la un moment dat, am avut de înfruntat o ispită foarte grea! Atât de grea, încât m-a făcut să plec din mănăstirea unde mă nevoiam! M-am dus să vieţuiesc într-o chilie, aproape de Sfânta Mănăstire Karakallou. Două-trei zile am tot alergat la părintele Kordatos, să mă spovedesc. Mi-am deschis aşadar inima şi i-am spus totul. Eram - lucru vădit - foarte tulburat. Părintele m-a ascultat cu multă răbdare, iar la sfârşit părea a-mi da dreptate… Îmi spuse:

- Bine-ai făcut! Ai dreptate! Dar, mai bine, revino peste o săptămână să mai stăm de vorbă.

După ce i-am mulţumit, am plecat. Îmi dădeam seama că atitudinea sa ascundea ceva şi ardeam de nerăbdare să aflu de ce voia să vorbim iar peste o săptămână. Aşa cum îi promisesem, m-am dus la el şi, după ce-am vorbit mult timp, cu prietenie, la sfârşit mi-a spus cu blândeţe:

- Acum să faci întocmai cum îţi voi spune eu.

- Părinte, voi face cum ziceţi.

- Chiar vei face? Atunci ascultă! Vom înşeua asinul şi vom pune pe el şi chilimul şi te vei întoarce înapoi la mănăstirea ta. Hai, fii cuminte!

- Părinte! i-am spus uluit. La început sfinţia voastră mi-a dat dreptate. Şi acum…

- Da. Ţi-am dat dreptate, fiindcă atunci erai supărat. Şi, dacă atunci ţi-aş fi spus ce ţi-am zis acum, nici rana nu ţi s-ar fi tămăduit şi nici ispita nu s-ar fi depărtat de tine.

Atunci am admirat încă o dată priceperea cu care ştia sfântul părinte să lucreze cu sufletele oamenilor şi-am dat slavă lui Dumnezeu, fiindcă am găsit un asemenea părinte duhovnicesc. Apoi m-am înturnat la mănăstire şi bucuros, şi pocăit".

                                       ("Darurile Sfântului Duh", editura Sophia, 2006 - Darul tămăduirii)

 

Din învăţăturile Sfântului Antonie cel Mare

17 ianuarie 2012

 

Iată semnele după care se cunoaşte un suflet raţional şi virtuos: privirea, mersul, glasul, râsul, ocupaţiile şi întâlnirile cu oamenii. Căci toate acestea se îndreaptă spre tot mai multă cuviinţă. Mintea lor cea iubitoare de Dumnezeu li se face străjer treaz şi închide intrarea patimilor şi a ruşinoaselor aduceri aminte.

 

Omul bun şi iubitor de Dumnezeu nu mustră pe oameni pentru rele când sunt de faţă; iar în dos nu-i bârfeşte. Dar nici celor ce încearcă să-i grăiască de rău nu le îngăduie.

 

Fă bine celui ce te nedreptăţeşte şi-ţi vei face prieten pe Dumnezeu. Nu grăi de rău pe vrăjmaşul tău către nimeni. Deprinde-te cu dragostea, cu neprihănirea, cu răbdarea, cu înfrânarea şi cu cele asemenea. Căci aceasta este cunoştinţa de Dumnezeu: să-i urmezi Lui cu smerită cugetare şi printr-unele ca acestea. Iar lucrarea aceasta nu este a celor de rând, ci a sufletului care are minte.

 

Cei ce cunosc pe Dumnezeu sunt plini de toată bunăvoinţa şi, dorind cele cereşti, dispreţuiesc cele pământeşti. Unii ca aceştia nu plac la mulţi, dar nici lor nu le plac multe, de aceea sunt nu numai urâţi, ci şi luaţi în râs de mulţi smintiţi. Ei însă rabdă toate în sărăcie, ştiind că cele ce par multora rele pentru ei sunt bune. Căci cel ce înţelege cele cereşti crede lui Dumnezeu, ştiind că toate sunt făpturile voi Lui. Cel ce însă nu le înţelege nu crede niciodată că lumea este zidirea lui Dumnezeu şi că a fost făcută pentru mântuirea omului.

 

Cei ce nu sunt mulţumiţi cu cele ce le au la îndemână pentru trai, ci poftesc la mai mult, se fac robi patimilor, care apoi tulbură sufletul şi îi insuflă gânduri şi închipuiri că cele ce le au sunt rele. Şi după cum hainele mai mari decât măsura împiedică la mişcare pe cei ce se luptă, aşa şi dorinţa avuţiei peste măsură împiedică sufletele să lupte sau să se mântuiască.

 

Surprizele preotesei

16 ianuarie 2012

 

Cerescul arhiepiscop al Cezareii, Sfântul Vasile cel Mare (330-378) a fost, după cum spune sfântul său frate, episcopul Cezareii, Sfântul Grigorie al Nyssei, "gura" Bisericii şi "privighetoarea de aur" a sfintelor învăţături. Din comoară de daruri cu care fusese hărăzit, ne vom referi, în continuare, la darul străvederii şi la cel al tămăduirii.

Într-un oraş din Cappadocia vieţuia un preot virtuos, pe nume Anastasie. Deşi era căsătorit, trăia în feciorie împreună cu soţia sa, preoteasa Theognosia. Pe lângă aceasta, pe-ascuns, îngrijea în casa lui un lepros.

Odată Sfântul Vasile cel Mare a venit la ei acasă, unde a văzut-o pe preoteasa pe care nu o cunoscuse până atunci. Şi, deşi n-o mai văzuse, a salutat-o spunându-i pe nume. Foarte tare s-a mirat femeia de aceasta. Apoi sfântul a întrebat-o:

- Unde este fratele tău, părintele Anastasie?

Femeia se miră din nou. Însă prilejurile de uimire nu au fost doar acestea.  Când îi spuse  sfântului că soţul ei s-a dus pe câmp, Sfântul Vasile i-a răspuns:

- Ştii ceva? S-a întors deja de pe câmp şi acum e în casă!

Atunci preoteasa, cunoscând sfinţenia arhiepiscopului, a căzut la picioarele lui, cerându-i fierbinte să se roage pentru ea.

Când se întâlni cu preotul Anastasie, Sfântul Vasile cel Mare îi spuse:

- Nu-i mai spune soţie, ci soră, de vreme ce trăiţi ca fraţii.

Apoi l-a întrebat ce alte virtuţi mai lucrează. Acela i-a răspuns pe un ton cât mai convingător:

- Sfinte părinte, n-am nici o virtute şi nu fac nici un lucru bun.

- Cum aşa? îl întrebă sfântul. Ia să vedem ce-ai în odaia aceasta.

În timpul acesta arăta spre uşa odăii în care sta închis leprosul.

- Deschide uşa, îi porunci preotului..

- Sfinte părinte, mai bine să n-o deschidem, căci locul e murdar.

- Nu-i bai, căci un asemenea loc caut. Deschizând uşa, dădu cu ochii de lepros.

Atunci Sfântul Vasile cel Mare îi spuse preotului:

- De ce ascunzi aici această comoară ?…. Te-ai chinuit cu el atâţia ani. Îngăduie-mi ca-n noaptea aceasta să mă îngrijesc eu de el.

A rămas sfântul în acea noapte în odaia leprosului, rugându-se fierbinte lui Dumnezeu! Iar dimineaţa îl scoase afară pe lepros, tămăduit de cumplita boală, ale cărei semne groaznice dispăruseră cu totul.

                                                                                                                     (Sinaxar)

 

Cei zece leproşi

15 ianuarie 2012

          Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXIX-a după Rusalii

                                                              Descarcă predica în format "doc"

 

 

 

Porunceşte fratelui cu smerenie

14 ianuarie 2012

 

De vei porunci ceva fratelui tău cu smerenie şi cu frica lui Dumnezeu să facă vreo treabă oarecare, el se va supune cuvântului tău, celui cu smerenie şi va face ceea ce îi vei zice lui. Iar de vei porunci lui cu  stăpânire, ca  şi cum l-ai stăpâni pe el, iar nu cu smerenie şi cu frica lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu care vede şi cunoaşte tainele inimilor, nu-i dă lui îndemnare în inima să te asculte, şi să facă cele ce îi porunceşti lui cu stăpânire. De vreme ce arătat este lucrul care se face pentru Dumnezeu, aşijderea şi lucrul care se face cu poruncă stăpânitoare. Căci lucrul care este al lui Dumnezeu este cu smerenie, cu rugăminte şi cu blândeţe. Iar poruncirea cu stăpânire este plină de mânie, de mâhnire şi de tulburare, fiind lucrul vicleanului.

                                                                                                                         (Pateric)

 

Jignirea prietenului

13 ianuarie 2012

 

Când îl jigneşti pe prietenul tău, cine poate şterge această jignire: tu sau prietenul tău?

Este limpede că tu nu poţi, ci prietenul tău. Nu numai că tu singur nu poţi şterge jignirea adusă prietenului tău, dar nici toţi oamenii de pe pământ, nici întreaga natură, împreună cu toţi oamenii, nu pot face acest lucru - deoarece prietenul a primit jignirea de la tine şi a luat-o cu sine.

Jignirea este, prin urmare, la el şi cu el. Şi numai el o poate slăbi şi şterge.

Fiecare păcat este, în cele din urmă, o jignire adusă lui Dumnezeu.

Toate jignirile, toate păcatele pământului, se grăbesc să ajungă la Dumnezeu, strigă la Dumnezeu. El pe toate le primeşte şi pe toate le ţine. Cine le poate smulge, oare, de acolo? Cine le poate şterge, în afară de El?

Când jigneşti un prieten, el a primit jignirea şi a dus-o cu sine. Pentru această jignire, tu poţi posti o sută de ani şi să te cureţi, să te căieşti şi să lucrezi toate virtuţile, nemaijignind pe nimeni - şi toate pot fi zadarnice. Dacă prietenul tău jignit nu va binevoi să slăbească şi să şteargă jignirea, tu singur nu poţi, în întreaga veşnicie, să te mântuieşti de acel păcat, deoarece nu mai stă în puterea ta, ci în a prietenului tău. Iar postul tău şi curăţirea, şi pocăinţa, şi virtuţile, şi lucrarea virtuţilor pot doar să-l îndemne pe prietenul tău să-ţi slăbească păcatul, să-l îndepărteze şi să-l şteargă.

Tu, însă, nu ai putere asupra păcatului săvârşit. Într-aceasta stă nemărginita grozăvie a păcatului. Căci păcatul săvârşit este liber faţă de tine, pe când tu nu eşti liber faţă de el.

                                                   (Sfântul Nicolae Velimirovici - Gânduri despre bine şi rău)

 

Ca să aducem roade în viaţă

12 ianuarie 2012

 

Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Matei 16, 24). Suntem noi oare pătrunşi de sensul acestor cuvinte: ,,să se lepede de sine”? Ştim din teorie, că trebuie să trăim pentru alţii, că egoismul este o patimă care nu poate fi trecută cu vederea, dar oare ne dăm noi bine seama ce înseamnă a te lepăda de tine însuţi? Şi respectăm noi oare porunca de a-I urma lui Hristos?

Atâta timp cât omul nu va înceta să trăiască numai pentru sine, nu va putea învăţa nimic. Atâta timp cât nu va înţelege că trebuie să-I dea Domnului prin aproapele toată voinţa, toată puterea, toată viaţa, toată fiinţa, el nu va putea nicidecum să urmeze lui Hristos.

Cuvântul lui Dumnezeu cuprinde multe indicii în acest sens. De exemplu, dacă grăuntele de grâu nu va muri nu va aduce nici roadă. Numai ,,murind” [adică jertfindu-ne], vom putea aduce prin viaţa noastră, roade vrednice de calitatea noastră de creştini, şi care, mult sunt aşteptate de către Dumnezeu de la noi.

Având mereu în faţă chipul Mântuitorului, urmându-L şi luându-L drept model de urmat, mai avem oare timp să ne gândim şi la noi? Privirea îndreptată către Domnul nu mai poate vedea nimic din cele ale noastre, iar cine Îl urmează nu va rătăci niciodată calea.

                                                              (Din cartea "Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu")

 

Fiecare păcat, o săgeată împotriva lui Dumnezeu

11 ianuarie 2012

 

Dumnezeu este ultima ţintă a tuturor păcatelor.

Când minţi, minţi înaintea lui Dumnezeu.

Când furi, furi înaintea lui Dumnezeu.

Când te mândreşti, te mândreşti înaintea lui Dumnezeu.

Când urăşti, Îl urăşti pe Dumnezeu.

Când faci un jurământ, drept sau nedrept, îl faci înaintea lui Dumnezeu.

Când desfrânezi, arunci cu necurăţie asupra lui Dumnezeu.

Când nu-ţi cinsteşti părinţii, nu-L cinsteşti pe Dumnezeu.

Când pizmuieşti, pizmuieşti pe Dumnezeu.

Când eşti zgârcit faţă de sărac, eşti zgârcit faţă de Dumnezeu.

Când cugeţi răul, îl cugeţi împotriva lui Dumnezeu.

Când vorbeşti cu răutate, vorbeşti împotriva lui Dumnezeu.

Când săvârşeşti răul, îl săvârşeşti împotriva lui Dumnezeu.

Când tăgăduieşti adevărul, Îl tăgăduieşti pe Dumnezeu.

Când tăgăduieşti binele, Îl tăgăduieşti pe Dumnezeu.

Când tăgăduieşti viaţa, Îl tăgăduieşti pe Dumnezeu.

Când tăgăduieşti dragostea, Îl tăgăduieşti pe Dumnezeu.

Fiecare păcat este un atac împotriva lui Dumnezeu. Toate săgeţile pe care le îndrepţi asupra vieţii oamenilor sau vieţii tale cad asupra lui Dumnezeu.

Precum săgeata trece prin ceaţă şi se opreşte în pom, la fel săgeţile tale străbat toate trupurile, toate sufletele, întregul cosmos, ca prin ceaţă, şi se opresc în Pomul Vieţii, în Dumnezeu.

Săgeata rămâne în Dumnezeu, dar rana - în inima ta. Şi câtă vreme nu se va scoate săgeata din Dumnezeu, rana nu se va putea vindeca în inima ta. Cel ce poate scoate săgeata din Dumnezeu, acela poate să vindece şi rana din inima ta. Însă cine o poate face? Nu poţi nici măcar să te gândeşti s-o faci singur, deoarece săgeata deja a zburat de la tine; nu mai stă în puterea ta s-o prinzi; nu mai poţi s-o afli, nici s-o smulgi. Ea stă înfiptă în adâncul fiinţei lui Dumnezeu.

Nici o sută de ani de pocăinţă a ta, de post şi rugăciune, de curăţie şi lucrare a virtuţilor, nici măcar nimicirea dorinţei de viaţă nu pot smulge săgeata şi vindeca rana.

Iată cât de necugetată este săvârşirea păcatului! Într-adevăr, păcatul omenesc străbate mai departe decât gândul omenesc.

                                                  (Sfântul Nicolae Velimirovici - Gânduri despre bine şi rău)

 

Roata vieţii

10 ianuarie 2012

 

Sesostris, un rege al vechilor egipteni făcând multe cuceriri în Asia şi Europa, plin de trufie, a înhămat la trăsura sa patru regi prizonieri, care trebuiau să-l tragă. Unul dintre regii înhămaţi se tot uita înapoi la roata din spate a căruţei, iar când Sesostris l-a întrebat de motivul pentru care face lucrul acesta el a spus: ,,Mă gândesc mereu la cât de nestatornică este roata. E la fel ca roata vieţii. Ceea ce acum e sus, în curând ajunge jos, iar ceea ce acum este poziţionat jos, curând va ajunge sus, apoi iarăşi jos. Şi eu am fost sus, iar acum sunt jos. Tu acum eşti sus, dar cândva vei fi jos. Aceasta înseamnă, cuceritorule rege, că şi pe tine te poate ajunge oricând aceeaşi soartă”.

La auzul acestor vorbe, regele Sesostris s-a speriat într-atât de tare, încât i-a deshămat pe toţi ceilalţi patru regi şi i-a aşezat la masă lângă sine.  

 

Mărturisirea credinţei

9 ianuarie 2012

 

Constantin Clor, tatăl împăratului Constantin cel Mare, un regent viteaz şi înţelept, voind să-i examineze pe unii creştini care locuiau la curtea sa, le-a spus:

- Toţi acei ce doriţi să mai rămâneţi în preajma mea, să jertfiţi îndată zeilor şi să vă închinaţi lor!

Unii curteni, nedându-şi seama de faptul că prin aceasta regele lor vrea să le testeze credinţa, îndată s-au arătat a fi gata să jertfească zeilor, alţii, în schimb, au preferat să fie alungaţi de la curtea regentului, decât să se lepede de credinţa cea adevărată.

După un timp oarecare, regentul le-a spus celor care au fost gata să jertfească idolilor numai pentru a nu fi alungaţi de la curte:

- Voi, curteni făţarnici, plecaţi de la curtea mea! Cel ce e gata să se lepede de Hristos pentru mine, nu este vrednic nici de mine.

Apoi, le-a spus si celor care au preferat să fie alungaţi de la curtea regală numai să îşi păstreze credinţa cea adevărată în Hristos:

- Voi, cei rămaşi credincioşi Dumnezeului Celui Adevărat, rămâneţi spre bucuria mea în continuare în serviciul meu, căci cel ce este credincios Dumnezeului său, credincios va rămâne şi regelui său.

 

Împărăţia lui Dumnezeu este aproape...

8 ianuarie 2012

          Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica după Botezului Domnului

                                                              Descarcă predica în format "doc"

 

 

Soborul Sf. Ioan Botezătorul

7 ianuarie 2012

          Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Botezul Domnului

                                                          

 

Botezul Domnului

6 ianuarie 2012

 

 

 

Bogaţii au sărăcit

5 ianuarie 2012

 

 

 

Botezul

4 ianuarie 2012

 

În provincia chineză Kiang-Nan, în vremurile mai vechi era un frumos obicei, care încă şi azi se mai păstrează, pe alocuri.

Când cineva trecea la creştinism şi se boteza, primea un voal alb pe care trebuia să-l poarte pe cap în tipul săvârşirii botezului şi încreştinării lui. După aceasta, voalul era păstrat cu sfinţenie toată viaţa, iar când acesta murea, voalul de la botez, îi servea drept acoperământ în sicriu.

Voalul era semnul darului primit la Sfântul Botez, iar culoarea lui albă simboliza curăţia pe care creştinul este dator să o păstreze toată viaţa.

 

Grădina sufletului

3 ianuarie 2012

 

Un tânăr se plimba într-o zi printr-o grădină cu tatăl său. Gradina avea tot felul de pomi cu roade.

- Alege-ţi orice fel de rod din gradina aceasta, îi spuse tatăl său.

Fiul, după ce se uită şi se gândi mai mult, zise:

- Tată, din toate poamele grădinii, altceva nu mi-a plăcut decât para aceea frumoasă de acolo. Pe aceea o doresc.

- Bine fiule, eşti liber să o iei, dacă îţi place.

Fiul se duse şi rupse o pară mare, galben-roşiatică, dar când muşcă din ea, înţelese că numai coaja era roşie-aurie, pe când miezul cel cărnos era negru ca un cărbune şi amar la gust.

- Mult m-am înşelat tată. M-am bucurat numai de frumuseţea ei din afară, fără să bănuiesc măcar, că miezul era negru şi amar.

- Ia aminte fiule, îi spuse atunci tatăl. Gradina aceasta cu tot felul de pomi, este ca şi lumea cu oamenii. Deci când îţi alegi un prieten, caută mai întâi să-i cunoşti sufletul şi apoi înfăţişarea.

 

Din învăţăturile duhovniceşti ale Sf. Serafim de Sarov

2 ianuarie 2012

 

Cu orice preţ, noi trebuie să încercăm a păstra pacea sufletului şi să nu ne tulburăm la jignirile venite de la alţii. Nimic nu este mai preţios decât pacea întru Hristos Domnul. Sfinţii Părinţi aveau mereu un duh de pace şi, fiind binecuvântaţi cu harul lui Dumnezeu trăiau mult.

 

Dobândeşte pacea, şi mii de oameni din jurul tău se vor mântui. Atunci când un om se află într-o stare de pace a minţii, el poate de la sine să le ofere celorlalţi lumina necesară luminării raţiunii. Această pace, că pe o comoară nepreţuită, Domnul nostru Iisus Hristos a lăsat-o drept moştenire ucenicilor Săi înainte de moarte. (In. 14,27) Apostolul mai spunea despre ea: “şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să vă păzească inimile şi cugetele voastre întru Hristos Iisus” (Filip. 4,7). Introdu mintea înlăuntrul inimii şi dăi de lucru acolo cu rugăciunea; atunci pacea lui Dumnezeu o umbreşte şi ea se află într-o stare de pace. Trebuie să ne obişnuim să tratăm jignirile venite de la alţii cu calm, ca şi cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practică ne poate aduce pacea inimii şi o poate face lăcaş al lui Dumnezeu însuşi.

 

Dacă nu se poate să nu te tulburi, atunci, cel puţin, e necesar să încerci să îţi înfrânezi limba, după cuvântul psalmistului: “tulburatu-m-am şi n-am grăit” (Ps. 76, 4) Pentru a ne păstra pacea sufletului, este nevoie să evităm cu orice preţ a-i critică pe alţii. În mod aparte, pentru a păstra pacea sufletească “trebuie evitată acedia*” şi să te străduieşti a avea un duh vesel şi nu trist. Trebuie să încerci să ieşi din această stare cât mai iute cu putinţă. Atenţie la duhul întristării, căci aceasta dă naştere la toate relele. O mie de ispite apar din pricina lui: agitaţie, furie, învinuire, nemulţumirea de propria soartă, gânduri de desfrânare, schimbare permanentă a locului.

 

* - Acedia corespunde unei stări de lenevie, de plictiseală, de dezgust, de aversiune, de oboseală, de demoralizare, de descurajare, de apatie, de lâncezeală, de nepăsare, de somnolenţa, de apăsare a trupului, ca şi a sufletului. Aceasta îl face pe om instabil din punct de vedere fizic şi psihic.

 

Anul Nou 2011

1 ianuarie 2012

 

Cititorilor acestui blog le urez:

 

La mulţi ani, cu sănătate

Şi iertare de păcate!

Pace-n suflet, armonie,

Sănătate, bucurie,

Bunăstare, fericire

Şi la capăt, MÂNTUIRE!

 

          Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Tăierea Împrejur cea după trup a Domnului

                                                              Descarcă predica în format "doc"

 

 

Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Praznicul Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

 

 

 vezi şi

   DECEMBRIE 2011

   NOIEMBRIE 2011

   OCTOMBRIE 2011

   SEPTEMBRIE 2011

   AUGUST 2011

   IULIE 2011

   IUNIE 2011

   MAI 2011

   APRILIE 2011

   MARTIE 2011

   FEBRUARIE 2011

   IANUARIE 2011

   DECEMBRIE 2010

   NOIEMBRIE 2010

   OCTOMBRIE 2010

   SEPTEMBRIE 2010

   AUGUST 2010

   IULIE 2010

   IUNIE 2010

   MAI 2010

   APRILIE 2010

   MARTIE 2010

   FEBRUARIE 2010

   IANUARIE 2010

   DECEMBRIE 2009

   NOIEMBRIE 2009

   OCTOMBRIE 2009

   SEPTEMBRIE 2009

   AUGUST 2009

   IULIE 2009

   IUNIE 2009

   MAI 2009

   APRILIE 2009

   MARTIE 2009

   FEBRUARIE 2009

   IANUARIE 2009

   DECEMBRIE 2008

   NOIEMBRIE 2008